Una din "calitățile " noastre fundamentale este bășcălia. Care mai de care se crede mai înțelept, mai isteț, mai priceput decât oricare dintre cei ce se află, temporar sau în permanență, în preajma lui. Și în virtutea acestei însușiri deosebite începem a-l înjosi, a-l bălăcări, a-l jigni pe cel care ne este potențial rival. Râdem de defectele sale de vorbire, de carențele sale de cultură, de modul în care a înțeles să gestioneze un anumit moment sau o anumită turnură de situații, de eventuale ticuri nervoase, de handicapuri fizice sau mentale. Orice și oricând pare a putea fi luat peste picior. Oricum și oricând facem apel la hilar, la rizibil, la amuzament fără rost și sens. Cu cât cel care ne-a picat de victimă este mai moale sau inferior nouă, cu cât este mai liniștit, mai smerit, cu atât îl lovim mai tare, și cu cât lovim mai tare și mai adânc ne face mai multă plăcere, cu atât ne simțim mai tari, mai șmecheri, mai învingători.

În fapt, noi suntem perdanții, învinși, cei care picăm de păcălici. Cu cât ne râdem mai tare de celălalt cu atât mai tare se va bucura diavolul că-i cântăm în strună, cu atât ne va da mai multe idei, mai multe variante de a-l umili pe celălalt. Se bucură vrăjmașul când ne vede pentru că facem lucrurile sale, pentru că în acele momente îl negăm pe Dumnezeu, Îi întoarcem spatele, ne facem surzi la cuvintele Lui, la poruncile Lui. Dacă Dumnezeu este iubire și dacă "a iubi însemnă a ierta" (Protos. Savatie Baștovoi), apoi bășcălia este exact opusul iubirii, este un soi de ură mascată, un soi de răutate care ne sufocă, o unealtă a satanei. Să încercăm să nu ne lăsăm ademeriți de această plasă abil întinsă, să facem efortul de a ne suporta unii pe alții, de a ne sustrage cursei răutății, să fim buni, răbdători, iubitori, înțelegători. Și dacă tot ne place atât de mult bășcălia și jignirea să-l alegem ca țintă pe diavol. Să-l punem pe el la colț, să-i arătăm ferm de partea cui suntem, să-i dăm cu tifla, să-l alungăm din viața noastră. Iubind ne facem robi Tatălui Ceresc, urând ne afcem robi ai lui Lucifer. Făcând efortul de a fi buni și blânzi suntem cu Dumnezeu, distrugând, rupând, sfâșiind, bălăcărind, suntem ai satanei. Căutând să ne apropiem pe cei care ne-au greșit suntem în nota și-n spiritul Legii, jignind, ocărând suntem dușmani ai lui Hristos. Din dragoste izvorăsc toate lucrurile bune, din bășcălie numai buruieni și flori puturoase. Din înțelepciune se naște blândețea și smerenia, din trufie și prostie ura și îngâmfarea. Din bunătate și înțelegere se naște bucuria de a fi împreună, de a ne bucura unii de alții, din răutate și pizmă se naște doar anarhia și dezordinea, iposibilitatea trăiului în comun și dezbinarea.

Dumnezeu ne vrea împreună călători spre cer, nu o sumă de 1+1+1+ ..... în care, prin imposibil, fiecare stă cu spatele la celălalt. Dar iată că noi putem demonstra că și acest imposibil poate fi posibil, că ura și egoismul stau la mare cinste în viețile noastre mici și murdare.

Să nu iutăm cuvintele lui Moise când a întânit în calea sa doi oameni care se băteau: "Oamenilor, sunteți frați!" Suntem frați în Domnul, suntem frați întru mântuire și întru viața aceasta. Nu întâmplător Dumnezeu l-a pus lângă noi tocmai pe un om sau pe altul, la Dumnezeu totul are o logică. Dumnezeu l-a postat tocmai pe acel om în vecinătatea noastră tocmai pentru că prin el vrea să ne învețe ceva, cu intenția de a ne folosi unii de alții, de a fi sprijin unii altora, nu dușmani sau răuvoitori. Suntem împreună părtași la viața acesta, suntem împreună fii ai lui Dumnezeu. Suntem la fel de buni sau răi amândoi, ba chiar tu, cel de alături, îmi ești cu mult superior mie. Atunci cu ce drept îmi permit eu să te bălăcăresc, să te iau peste picior, să fac bășcălie pe seama ta? Orb și netrbnic ce sunt, nu înțeleg ce mult rău îmi produce atitudinea mea.