om în păcat și rutină


Într-o lume a haosului și hazardului, într-un hibrid al indiferenței și iresponsabilității numite natura (umană), în care și diavolul își vede iadul, trăiește omul. Ființă credulă, naivă și absconsă totodată, el își creează propria percepție asupra vieții și naturii, având acea eleutheria ton proaireseon (Aristotel, - libertatea de alegere). El este în măsură să-și aleagă ceea ce vrea din amalgamul de forțe conflictuale, este capabil să-și însușească o latură cât mai aproape de adevăr sau întuneric.
În ciuda ușurinței cu care majoritatea se dedă obișnuinței, aparentului nepătat, într-un existent contingent – căci există, dar putea fie să ajungă să existe, fie să nu- stă omul visceral pătruns de o sete fără nume, e omul pe care-l numim uneori nebun- oare ce-i trebuie să știe atâtea, oare nu-i ajunge un concret ce-i oferă comoditatea și acea latența, hibernare pe care o are și în sânge?!
Înțelepciunea este ceea ce adevărul aflat de om prin propriile forțe și alegeri dezvăluie și construiește în spirit. Cu toții știm, cu toții simțim și diferențiem idealul de prolixitate. Totuși, puțini fac eforturi arbitrare și benevole de a înlătura sordidul. Se lasă înveliți într-o pătură „protectoare”, îsi acoperă ochii și urechile, încercând să se mintă, dar conștientizând- mintea le e trează- ceea ce fac și continuând.
În concretul naturii, între aceste legume docile își face loc profundul, și odată cu el adevărul. E omul ce visează și reușește să vadă mai apoi palpabilul transformat în idei capabile să pătrundă esența și să desfacă blestemul. Într-adevar „fantoma trecătoare într-un haos ostil”, el luptă pentru el și aspirațiile sufletului său, aflând abia mai târziu, când deja a trecut în tabăra invizibilă a „fanteziei”, că ceea ce a acumulat e strâns într-o singură noțiune – înțelepciune – ce se reduce și ea la experiența primordială, conștientizarea lui Dumnezeu. Astfel, căpătând acest statut, omul, acum înțelept, nu se oprește, ci continuă și-și amintește de umanitate și de indiferența ei. Oare poate să stea un înțelept în fața iadului și să nu încerce să-l convertească, să vadă conflictul și să nu încerce să-l stingă? Ar putea el să nu-și dorească revenirea în concret pentru a-l schimba?
Nimic din adevărul pur nu poate fi simtit aici, acum. E totul în sfera impalpabilului și abstractului: Dumnezeu, existența, puterea lui. Și totuși unii ating acest balon de săpun și reușesc să-l pătrundă fără a-l sparge. Acolo nu mai e zi, noapte, pace sau război, e doar El. Toate celelalte aparțin concretului și sunt întruchipari ale Lui, uneori conflictuale, dar destinate omului și alegerii lui.