As vrea sa cred ca exista printre lacrimi un scop al existentei...As vrea sa cred ca nu voi muri degeaba,ca nu m-am nascut doar pentru a strica nemurirea si a crea inca un strop de plictis in lume..
Totul e atat de anapoda...Pare ca exista rau si bine,totul pare atat de proportionat la prima vedere si atat de bine asezat incat fiecare raspuns pare sa-si fi avut si o intrebare...Doar de-as fi fost un ras sau un oricare alt animal ratacit printre copaci si verde si haos...Fara zei si cu toti zeii din lume,fara gand si cu unica grija a putintei mele totale.Fara a avea un miliard de ganduri si toate inutile,fara a avea sperante si toate inutile,fara a avea atatea vise,si toate cladite doar pe amintiri si carti despre care doar am auzit si pe care nu le-am citit niciodata...
Exista momente cand ramai fara de tine,si fiecare lucru care iti aduce aminte de tine,doare.E ca si cum nu ai vrea sa mai stii că fiinta ta este,ca si cum uitarea si negarea ar fi cele mai dulci si gustoase lucruri din lume.Vrei sa iti uiti numele,toti oamenii pe care ai ajuns sa-i cunosti in viata ta relativ scurta,vrei sa iti poti atinge cu varful degetelor macar un strop din gandurile tale atat de presante si dornice de in graba sa iti parasesca capul pentru unde sonore...Atat de anapoda e viata..Cand timpul se opreste si inca iti dai seama ca este cu neputinta,si se naste un paradox tampit care se vrea a te prinde in bratele sale,si vrei sa ramai acolo sa nu se schimbe nimic,dar este atat de foarte imposibil..
Si noptile pe care le ucizi,albe,cand stai pe la vreo petrecere trist si irascibil pe scaun bagandu-te si tu prin vreo conversatie care nu te vroia si nici nu te astepta cu dinadins pe tine,si ajungi ca pana la urma daca nu sa plangi,macar sa urlii pentru ca nimeni nu te mai poate intelege...Nimic nu e nou,se repeta de atatea ori aceleai lucruri,doar sub alte forme...Gandurile evolueaza,noi suntem aceiasi...Ca o placa de baza pe care doar memoria evolueaza,restul ramane acelasi,unde gandurile sunt altfel,dar sunt tot ganduri,unde ce conteaza cu adevarat nu se schimba...Si e asa de trist cand ramai singur si realizezi astfel de lucruri,cand vezi cat de patetica este evolutia insasi...Si apoi te vezi pe tine in oglinda,drept un alt punct intr-o dreapta care incepe de nicaieri si se termina tot undeva pe acolo.Si apoi spui:"mai da-le in p*$#a mă-sii pe toate!Ma duc draq sa mă îmbăt si sa-mi omor toate nenorocitele de ganduri!"


fragment dedicat prietenului meu Soare,pe pas de a se insura astazi...