agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1685 .



Gheața care se abandonează focului
essay [ ]
Alice Hoffman – Regina de Gheață

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ariana25 ]

2007-02-24  | [This text should be read in romana]    | 



Gheața care se abandonează focului
Alice Hoffman – Regina de Gheață
(colecția Cotidianul)

O carte care te „prinde”, pe care o iei în mână seara și nu o mai lași până dimineața. O poveste în care gheața se amestecă cu focul, poveștile cu viața, iar magia se joacă cu fulgere. Scrisă la pesoana I, cartea este impregnată de un simbolism puternic, întâlnit la tot pasul. Elementele din care e compusă lumea se reflectă – inclusiv la propriu – în personaje: apa, focul, aerul, pământul se amestecă cu durerea, cu moartea.
Prima pagină se deschide cu un avertisment: „Ai grijă ce îți dorești!”, formulă ce ne sugerează că intrăm într-o lume în care totul e posibil. Universul conspiră, iar cuvintele eroinei care își dorește moartea în 3 rânduri se concretizează cu o forță devastatoare. Ca la orice copil de 8 ani, egoismul se manifestă prin egocentrism: o fetiță se simte neglijată și își dorește să nu-și mai vadă mama niciodată. Cîteva ore mai târziu află că dorința i s-a materializat, ea și fratele mai mare Ned rămânând orfani. Mai târziu în viață își dorește să fie lovită de fulger și, poate fără împlinirea acestei dorințe, viața ei ar fi rămas fadă, glacială în esența ei. Pe de o parte, esența cărți poate fi extrasă din următorul citat:
„Oamenii își ascund adevărata natură. Am înțeles, chiar am aprobat aceasta. Ce fel de lume ar fi asta, dacă oamenii ar sângera pe trotuare, dacă ar plânge pe sub copaci, ar pocni pe oricine disprețuiesc, ar săruta străinii, s-ar arăta așa cum sunt? Ia-ți o capă, așa e bine, exact ce trebuie să faci; prezintă o deghizare, exteriorul tău, cel pe care vrei ca lumea să-l ia ca atare.”
Cartea întreagă pare scrisă pe dâra fulgerului. Se citește rapid, intens. Coperta albastră emană răceală, cuprinsul te pune pe jar, imaginile grafice create cu dibăcie dau iluzia de vizionare. La un moment dat te întrebi cât la sută din efectele fulgerelor povestite aici sunt adevărate. Ai un impuls de a da un search pe wikipedia. Dar impulsul e amânat, cartea continuată.
Eroina fără nume se ascunde în copilărie în spatele poveștilor lui Andersen și Grimm, iar mai apoi în spatele unei aparențe de normalitate: pare o ființă plăcută, de încredere. În fond, își contruiește basmul ei în care oamenii scot flăcări pe gură ca balaurii, dorințe absurde se împlinesc, iar fulgerele parcă își bat joc prin efectele lor de oameni. Un univers în care sentimentele nu își au locul și rostul, pentru ca nimic să nu o mai poată răni. Se limitează la meseria de bibliotecară pentru că preferă cărțile, oamenilor. Se poate lăsa prinsă de conținutul lor la modul detașat. Femeie matură, trăiește mult timp cu vina de a-și fi ucis mama cu doar câteva cuvinte. De aici și până la interiorizarea completă nu a mai fost decât un pas. „După un timp a devenit invizibilă, regina gheții. Limbajul ei era tăcerea, iar inima ei a luat culoare argintului perfect.” Acestă culoare se va instala, cu nuanțe de la alb la gri, pentru o perioadă în viața ei, înlocuind complet culoare roșie: portocale de argint, apusuri cenușii... Pentru ea, experta în moarte, sângele nu mai putea fi sânge decât în amintire. Urmărită din copălărie de ideea preluată din povești de a înșela moartea, nu se va simți atrasă decât de o legendă vie, de cel opus ei, care a preferat viața și a înșelat moartea. Omul-văpaie, care arde tot ce atinge, care a fost mort 40 de minute și care ascunde mai mult decât acest mister. Cu 10 ani mai tânăr decât femeia care și-a înghețat de bunăvoie sufletul, el este cel care îi va reda mai mult decât o culoare: însăși viața. Acceptând să cedeze („am încetat să mă opun să fiu vie”), ea acceptă durerea la care suntem condamnați cu toții, prin natura noastră umană. Tributul plătit vieții este tristițea „pentru totdeauna”. Dar de-abia în urma acestei experiențe își poate găsi un loc în banala societate, poate să vadă și să accepte că și pentru ea există cineva la care să vină acasă seara. Eu-l neîncorsetat de legile societății, eu-l eu pe care îl știm doar noi, nu suntem toți (mai mult sau mai puțini) fii ai gheții? Câți dintre noi avem puterea să rupem bariera de siguranță și să armonizăm haosul interior cu cel exterior? Marea parte a societății la care vrem cu disperare să ne aliniem e doar aparență. Ducem o viață relativ normală, dar în aceleși timp ardem de nerăbdare să evadăm din cotian, să facem o breșă în real. Regina de gheață reușește acest lucru; mai mult, ea își trece examenul cu brio.
Am menționat chiar la început simbolismul pregnant al acestei cărți, destul de ușor de descifrat de altfel, la care se alătură câteva antiteze, contraste. Ochii lui – cenușii ca sufletul ei; hărți ale corpului uman, tablouri ale naturii, chiar și hidoase portrete – toate tatuate de fulgere; cârtițe transformate în animale de companie sau portocale roșii cu miez putred. Chiar și sfârșitul migrației fluturilor ar putea fi văzut, dincolo de sublima trecere în neființă a lui Ned, ca o reprezentare a teoriei haosului:
„ ...erau cu miile, somnoroși, lenți, zburând în vârtejuri […] Nici nu-ți venea să crezi că pot fi atâția fluturi pe lume. Nu puteai crede că totul se putea schimba într-o clipă. Dar sunt atâția fluturi și totul se schimbă.”
Sfărșitul basmului ne aduce în lumea percepută ca realitate. Magia se istovește în eroina care a renunțat la dragoste ca să poată să trăiască și trăiește iubind etern o poveste de demult. Gheața s-a topit, aducând cu ea filozofia „cel mai bun fel de-a muri este în timp ce trăiești”. În același timp, cum frumos a spus Ioan T. Morar în recenzia din Cotidianul, acest roman tulburător are un mesaj adânc, optimist: „iubirea poate schimba totul, iubirea poate întoarce din drum apocalipsele fiecăruia”.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!