JOC SI JOACA

Huizinga, in eseul sau “Homo Ludens”, ca orice artist, inainte de a raporta tema propusa la viata, la Dumnezeu sau pur si simplu la coexistenta umanitatii in armonie, o raporteaza la cultura.
Este cunoscut faptul ca si daca ar dori omul sa stagneze pe plan educational acest lucru este imposibil.
Cat despre “joc” in sensul real al cuvantului, putem spune, fara a gresi, ca fiinta umana este predispusa la aceste gen de manifestare care se cheama simplu "joc". Adultul este predispus sa fuga de joc, unele persoane considera lipsit de etica ca cine de varsta matura “sa se comporte ca un copil” pe de alta parte exista indivizi care nu concep viata fara acele manifestari ce pot intra in categoria “joaca”. Si totusi, jocul, indiferent sub ce forma se prezinta este nelipsit din viata de zi cu zi a fiecaruia, benevol sau nu, este acel liber arbitru independent.
Cand se rationeaza existenta unui fenomen apar tot felul de teoreme, speculatii si discutii filosofice prin care fiecare doreste sa-si expuna punctul de vedere. Dar jocul in sine, luat ca atare, nimeni nu incearca sa-i conteste existenta.
Pentru animale jocul functioneaza ca un limbaj de comunicare, la fel pentru copii. Uneori si adultii cand iubesc se folosesc de acest cod. Si totusi nu se poate spune ca aceasta se face din instinct, din experienta, ca asa face toata lumea sau ca jocul este inscris in celulele genetice ale speciilor. La un moment dat un tata si fiul sau asistau impreuna la un spectacol umoristic si pe cand tatal radea in hohote fiul sau din contra se plictisea. Ei aveau acelasi cod genetic si totusi se manifestau diferit.
Asadar, jocul nu este de esenta biologica si totusi cand esti antrenat intr-un joc se petrece un fenomen biologic, creste nivelul de adrenalina din sange. Putem oare atunci vorbi de joc ca de o necesitate echivalenta cu placerea? Oricine ar raspunde afirmativ.
De ce se joaca oameniii? De secole intregi umanitatea cultiva acest fenomen numit “joc si joaca”. In Roma in timpul domniei lui Nero, jocul atinsese cele mai inalte cote, galdiatorii, pentru placerea tribunilor erau nevoiti pur si simplu sa-si puna in joc viata. Iata un exemplu al jocului dus pana la extreme. Tot o extrema este si jocul ca viciu chiar daca incepe cu o placere nevinovata.
Dar acel joc in sine fara de care nu putem trai, deoarece il intalnim la orice pas sub diferite forme si la diferite varste (harjoneala a doi copii, tendinta de a pacali a unui adolescent pus pe sotii, zambetul bunicii cand isi minte nepotul ca vine Babau…) il regasim si mai subtil exprimat in alte domenii.
De exemplu in religie jocul se manifesta sub forma extazica; in cultura mai ales in arta plastica jocul culorilor are multa intensitate si poate produce stari sufletesti pozitive sau negative; si asta pentru ca jocul inainte de toate este o traire interioara care tine de suflet.
Deci se poate spune fara eroare ca jocul face parte din acele putine necesitati ale sufletului indiferent daca noi participam constient sau nu la acest proces de hranire imperios necesar.