Anormalitatea normalității


De unde venim și încotro ne îndreptăm?!
Aceste întrebări au dat și continuă să deie multă bătaie de cap istoricilor, sociologilor, antropologilor, filozofilor, ca de altfel și multor oameni simpli; roși de îndoiala cuprinsă în clasica întrebare: "Cine a fost mai întâi? Oul sau găina."
Oricare dintre teoriile exprimate pentru a da răspuns întrebărilor de natură existențialistă, nu au reușit să satisfacă pe deplin, aspirația de cunoaștere a omenirii.
Motivul perpetuări acestei neâncrederi qvasigeneralizată, trebuie căutat mai degrabă în natura difidentă a oamenilor, decât în forța argumentelor folosite de către cercetători;
cel mai ilustrativ exemplu, fiind fără îndoială, cel al apostolului Toma, care nu a fost în stare să creadă, decât ceea ce a putut să vadă și să atingă el însuși.
Probabil că multe dintre enunțurile susamintitelor teorii, conțin măcar un strop de adevăr, dar cum din păcate nici unul nu a reușit să ofere soluția unanim acceptată, misterul pare a se adânci, pe măsură ce drumul către dezlegarea lui, dă semne că s-ar apropia de final.
Vom fi fiind noi, oamenii, un element de decor al acestei planete; un soi de paranteză explicativă a Creației, menită să pună în valoare, factorul timp din superba ecuație a Existenței?!...Habar n-am!...Stie cineva?!...Cine??!!...
Sigur că domnul Darwin s-ar simți vexat de faptul că din fraza precedentă, lipsește termenul Evoluție- căci doar acesta este cel care l-a consacrat- însă cum din nimic, nimic rezultă; m-am limitat să amintesc doar de actul primordial al Creației, pe care, abia mai apoi îl urmează și cel evolutiv.
Pe tot parcursul acestui drum virtual, numit convențional: Existență; oamenii au avut de înfruntat greutăți și piedici de diverse naturi, pe care au reușit să le suporte sau depășească, după caz, trăgând și o concluzie finală, care se exprimă cam așa: "Orice greșeală poate fi perfecționată, doar atunci când se face una și mai mare."
Mintea omenească a fost din păcate în nenumărate rânduri, mult mai prolifică în domeniul negativ al existenței umane, decât în cel care ar fi fost benefic tuturor. Lupta cu ciomegele a fost înlocuită cu cea mult mai puțin obositoare, a confruntărilor nucleare. Cine știe, ce mai urmează??!!...
Viața s-a transformat în cele din urmă, într-o supraviețuire agonizantă, lipsită cel mai adesea de jaloanele unor virtuți, învățăminte, reguli etice, etc.- ciuntită de renunțarea la tradițiile și obiceiurile proprii, în favoarea unora de import, care ar trebui acceptate doar ca valori auxiliare; ce nu le pot substitui pe primele; iar lipsa, ori malfuncționamentul acestor elemente esențiale, din viața unei societăți, are o consecință sigură- alienarea.
Chiar dacă această prezentare a situației, pare să sufere de o anumită tentă catastrofică, ea se dorește a fi doar o trecere în revistă a unor stări de fapt, deloc liniștitoare, pe care însă avem la îndemână uneltele necesare îndreptării sau chiar eliminării totale.
De ce să nu spunem din ce în ce mai des, un NU răspicat celor care, vedem că vor să impună cu orice preț, hegemonia anormalității, pe care o prezintă cu detașare, ca fiind de fapt singura cale de urmat, către un viitor mai bun și mai gratificant pentru toți. Oare bunul simț comun, cel care își extrage esența din moștenirea de înțelepciune transmisă de înaintași, nu mai reprezintă un "barometru" suficient de bine dotat, ca să fie în măsură să ne atenționeze atunci când greșim; ori când alții greșesc împrejurul nostru?!
Când surogatele iau din ce în ce mai des, locul esențelor originale; când urâtul, vrea să treacă drept o alternativă viabilă a frumuseții; când nonvaloarea și impostura își fac loc cu coatele, către rândurile din față; când bogații fură de la săraci; când războiul este justificat de menținerea păcii; ce argumente ar mai trebui să aduc, ca să vă determin să acceptați (și nu doar atât, ci să și combateți),că trăim într-o qvasitotală anormalitate.
Nu știu de unde venim, dar văd că din păcate, ne îndreptăm pe o direcție greșită, către o țintă de care ar trebui să ne fie frică și în consecință, să o reevaluăm cât timp nu este prea târziu, pentru a o putea evita. Este la îndemâna noastră, decizia de a rupe cercul vicios, în care suntem prizonierii anormalității acceptate ca un fapt normal. Totul depinde...doar de voința noastră.