Dragii mei, pentru că-mi sunteti cu adevărat dragi si mai ales simpatici, vă voi lua cu mine la plimbare. Si pentru că afară este foarte cald si soarele străluceste puternic, am să vă rog să vă imbrăcati cât mai lejer. Tu, draga mea, să-ti pui o pălărie cu boruri largi pe cap, să-ti impletesti flori in păr, să-ti prinzi la gât un sirag de margarete si să-ti desenezi o inimioară pe sânul drept, iar tu, dragul meu, leagă-ti părul la spate, scutură-ti fânul din barbă si pune-ti bentita pe frunte. Dacă vreti, putem merge si desculti, căci asfaltul incă nu e chiar atât de distrus si nu ne vom zgâria tălpile. Poate doar ne va frige, putin si plăcut, precum nisipul fin de la malul mării, bitumul proaspăt, asternut aseară. Insă vă voi ruga să renuntati la ochelarii de soare, nu de alta, dar vreau să vedeti cu lumina ochilor vostri, nedistorsionată si neschimbată de o sticlă fumurie, ceea ce vreau să vă arăt. Asadar...

Vom lua tramvaiul 14 de la intersectia lui Pantelimon cu Dimitrov, chiar din dreptul restaurantului "Brates". Acest restaurant, in realitate doar un birt, a fost mereu locul in care târgovetii si precupetii, cumpărătorii si vânzătorii, orăsenii si tăranii fac un popas binevenit inainte sau după ce merg la piată, la Obor, unii pentru a-si vinde marfa si ceilalti pentru a-si umple cămările. Câtiva mici bine rumeniti pe grătarul cu cărbuni, câteva halbe cu bere inspumată sau un toi de tuică de prună, tare si aromată, un schimb de impresii si păreri legate de mercurialul pietii si ultima etapă la fotbal, iată reteta perfectă pentru a incepe sau a incheia o zi cu folos. Dar uite că soseste si tramvaiul nostru. Stati linistiti, bilete vom lua chiar din tramvai, direct de la taxatoare: 15 bani la clasa a II-a si 30 de bani la clasa I-a. Eu zic să mergem cu al doilea vagon. Este mai pitoresc, cu scaunele sale din lemn si cu mânerele din plastic ce atârnă de barele montate jur imprejurul plafonului. O să ne cam zdruncine putin in curbe, dar vatmanul e meserias si nu-i nici-un pericol.

Trecem pe lângă Foisorul de Foc, cândva cea mai inaltă clădire din oras, foisor al pompierilor care, din virful lui, puteau vedea orice incendiu ce ar fi izbucnit intr-una din mahalalele orasului si interveni cu promtitudine. Astăzi, foisorul este doar un interesant muzeu al altor vremi de care putini isi mai aduc aminte. Ocolim pe lângă Piata Traian, coborâm pe Călărasi si iată-ne ajunsi la Biserica Sfânta Vineri, unde coborâm din tramvai. Dragii mei, această biserică, frumoasă si impunătoare, asemeni tuturor bisericilor bizantine, este una din cele mai dragi credinciosilor din toată tara. Românii de peste tot vin aici să se inchine, să se roage divinitătii si să aprindă lumânări pentru rezolvarea problemelor lor, pentru sănătatea celor dragi si, nu in ultimul rând, pentru odihna celor dusi. Orice român, din orice colt al tării, odată ajuns in oras, consideră treaba incheiată abia după ce si-a făcut cumpărăturile in Piata Obor sau in Piata Unirii, apoi a aprins o lumânare si a sărutat icoanele din Biserica Sfânta Vineri. Dar dacă tot am ajuns aici, haideti să traversăm, să ne oprim la gogoseria din colt si să mâncăm cite o gogoasă fierbinte, pudrată bine cu zahăr vanilat - 1 leu bucata si să bem câte un pahar cu sirop de visine, cu sifon - 50 de bani paharul. Gata? Scuturati-vă zahărul de pe buze si de pe piept, lingeti-vă discret degetele si haideti mai departe. De acum incolo vom merge pe jos.

Traversăm prin Piata Unirii, unde ne facem loc cu coatele printre oameni si printre tarabele incărcate cu fel si fel de bunătăti: legume si verdeturi proaspete, fructe apetisante, oale si farurii din lut, găini, rate si curcani zgomotosi, ouă, brânză, lapte si smântână, papagali si soricei albi, seminte si flori multicolore si, după ce reusim să scăpăm de imbietoarele indemnuri de a gusta si cumpăra din toate mărfurile ce ni se ivesc in cale, ajungem de cealaltă parte a pietii, in dreptul Hanului lui Manuc. V-as invita la o bere rece si o clătită, dar Hanul este periculos, odată ce ai intrat in curtea lui, cu greu mai poti scăpa de vraja secolului trecut si riscăm să plecăm acasă cu trăsura, după ce vom pierde notiunea timpului, si să ajungem la Curtea Veche, unde toti ne vor privi ca pe niste fantasme dintr-o lume ce va să vină... In stânga noastră, de cealaltă parte a cheiului Dâmbovitei, cea cu "apă dulce, căci cine-o bea nu se mai duce", este Dealul Mitropoliei, Mitropolia si cartierul cu frumoase case vechi, cele mai multe construite intre cele două războaie, in centrul cărora se află Piata Cosbuc.

Insă nu ne vom abate de la drum, căci vreau să vă duc către bătrânul Cismigiu. Asa că o luăm pe Gabroveni, o tăiem pe Lipscani si ajungem chiar la magazinul "Victoria". Dar până acolo, dragii mei, vreau să ne plimbăm putin pe Lipscani, una din cele mai vechi străzi comerciale ale orasului. Ingustă si flancată de clădiri vechi, cu o arhitectură deosebită, pe această stradă găsesti ce nici cu gândul nu gândesti: magazine cu haine si incăltăminte pentru toate gusturile si toate buzunarele, rochii de mirese, costume de schi si de baie, instrumente muzicale, farmacii cu produse tehnico-sanitare, librării, ateliere pentru geamuri si oglinzi, rame de ochelari, bijuterii, cofetării si, mai ales, misterioasele consignatii. Pe zecile de strădute ce intretaie Lipscaniul sunt mici magazine, ale căror camere intunecoase si scări intortochiate te transportă intr-o altă lume... o lume uitată, o lume a cărtilor vechi, prăfuite, ingălbenite si pline de cari, a mobilierului stil Ludovic si a tablourilor in ulei - portrete si peisaje - cu semnături ale unor pictori de care nu am auzit niciodată; colectii numismatice, vase de bronz si de aramă, bijuterii de argint, masini de cusut, săbii si arme de foc, fotografii din secolul trecut... toate acestea adunate in aceste mici magazine, ascunse parcă privirilor necunoscătorilor, magazine ce reprezintă, fără indoială, raiul oricărui colectionar, indiferent de obiectul colectiei sale. Revenim cu greu la lumina orasului si, cu mirosul acela specific de vechi persistându-ne incă in nări, trecem pe lângă sediul Băncii Nationale si ajungem pe Calea Victoriei, in dreptul magazinului "Victoria" - "50 de magazine intr-unul singur!" - asa cum scrie mare pe una din laturile lui. Intrăm in magazin, nu de alta, dar merită incercate noile scări rulante, ultima minune a tehnicii in folosul omului grăbit, obosit sau prea bătrân pentru a urca si coborâ scările tocite si inalte ale clădirii, minune ce a pătruns si la noi, pentru prima oară, in acest magazin. Ce grozăvie !!! Dacă nu esti atent si nu pui piciorul la timp pe treapta potrivită, te poti impiedica si cădea, spre hazul tuturor celor din jur si, mai ales, spre amuzamentul zecilor de copii veniti din tot orasul pentru "a se da cu scările rulante".

Ei, gata! nu avem timp de cumpărături, asa că mergem mai departe, pe Calea Victoriei. Lăsăm in stânga sediul Politiei si Casa de Modă, apoi traversăm bulevardul Gh. Gheorghiu Dej. De o parte si de alta a Căii Victoriei stau, prietene de ani de zile, clădiri cu semnificatii aparte. Pe partea stângă trecem pe lângă Casa Armatei, in spatele căreia pe o strădută, se află Teatrul Mic si draga mea terasă "Berlin"; apoi Teatrul de Comedie si Palatul Telefoanelor, inalt si impunător, cu zeci de antene ciudate; mai traversăm o stradută si ajungem la magazinul "Muzica", singurul in care, cu putin noroc, putem găsi un L.P. valoros si o chitară adevărată. In dreapta noastră, "Magazinul Copiilor", magazin de la care, cred că nu există copil in oras să nu-i fi cumpărat părintii, cel putin o dată, haine, pantofi si jucării. Apoi restaurantul si cofetaria Capsa, fostă cafenea a scriitorilor, Teatrul Odeon si Teatrul Tăndărică, in dreptul căruia o multime de copii, insotiti de părinti, asteaptă, cuminti si răbdători, să intre in sala magică in care păpusile prind viată, intr-o lume a povestilor inteleasă doar de ei. Trecem de Pasajul Arhitecturii, nu inainte insă de a sta la un rând imens pentru a cumpăra câte un sandwich cald cu suncă presată si câte 100 de grame de alune prăjite. Mai stăm pret de o cafea si o tigare "la varice" si putem merge, cu forte proaspete, mai departe. Ajungem si la Biserica "Cretulescu", ridicată de fiica domnitorului Constantin Bâncoveanu si familia ei. Este o bisercă mică, dar picturile ce impodobesc peretii interiori sunt de mare valoare, cu o incărcătură emotională si o frumusete aparte ce te fac, numai privindu-le, să te simti mai bun si mai aproape de Dumnezeu. Alături de biserică se află Palatul Regal, palatul in care a locuit familia regală a României si in care, acum, mai putem doar admira cele mai valoroase opere de artă din tară, reunite intr-un mare muzeu. Dar asta o vom face altădată, dragii mei, poate intr-o zi de iarnă friguroasă, nu azi, când soarele străluceste asa de tare si Cismigiul ne asteaptă. In fată, peste drum de palat, este sediul Bibliotecii Nationale si alături, frumosul Ateneu Român, construit cu ajutorul nepretuit al tuturor locuitorilor orasului, indemnati să participe la ridicarea acestui edificiu de cultură prin vestitul indemn "Dati 1 leu pentru Ateneu!". Muzicieni de renume si de mare valoare au incântat, in sala Ateneului, străjuită de portretele marilor domnitori români, generatii intregi de ascultători melomani. Dar noi vom coborâ pe lingă Biserca Cretulescu, lăsăm in dreapta Palatul Regal si marea Sală a Palatului, sală in care am văzut multe spectacole de teatru, filme, concerte, dar in care au avut loc si conferinte "importante"... Mai traversăm o strădută, trecem pe lângă magazinul tuturor bărbatilor - "Adam" si, in sfârsit, iată-ne ajunsi in Cismigiu !

Dragul si bătrânul Cismigiu! Imediat ce vom păsi pe aleile lui, o răcoare plăcută va pune stăpânire pe noi. In fata noastră se deschid zeci de alei ce ne poartă, ca intr-un mare labirint, printr-o lume minunată si calmă, ruptă de tumultul citadin ce o inconjoară, o lume in care timpul stă pe loc. Copacii bătrâni, cu rădăcini groase ce sparg asfaltul si coroane imense, ce se unesc deasupra noastră ca o adevărată boltă, privesc, cu ingăduinta si intelepciunea celor trecuti prin vreme, la fiintele mărunte si trecătoare ce forfotesc la poalele lor. Ne pierdem pe aleile mărginite de bănci din lemn si zeci de scaune unite unele de altele, pe care se odihnesc femei si bărbati, bătrâni uitati de vreme, obisnuiti ai parcului incă din tineretea lor. Gândul le zboară cu zeci de ani in urmă când, tineri si indrăgostiti, se plimbau tinându-se de mână si se sărutau pe cite o bancă, mai ferită privirilor, in timp ce porumbeii se certau gălăgiosi, la picioarele lor, pentru o firimitură de pâine. Acum, ca si atunci, perechi de indrăgostiti, unii din ei in uniforme de liceu, norocosii elevi ai liceului "Lazăr", vecin gard in gard cu mirificul parc, se plimbă pe alei, stau pe bănci sau se plimbă cu barca pe lacul in a cărui oglindă stă răsturnat cerul. Trecem peste puntea cu balustrade din fier ce imită o impletitură din crengi de nuc si ajungem la o terasă cu mese si umbrelute, chiar pe malul lacului. Eu zic să ne asezăm si să ne odihnim, căci sunt convinsă că sunteti obositi si insetati. Asa că vom bea câte un "Cico" rece si vom mânca floricele si vată de zahăr in timp ce vom privi bărcile, lebedele si copiii ce se dau in "gărgărite".

Dragii mei, este că ziua de astăzi a fost minunată?! Mai am atâtea locuri frumoase să vă arăt! Poate altădată, intr-o zi de primăvară, vom merge iar, impreună, să ne plimbăm cu vaporasul pe lac, in Herăstrău. Dar până atunci vă voi mai spune un secret. Eu stiu să văd in viitor... Din tot ce am văzut astăzi, peste ani multe se vor schimba, unele in bine, cele mai multe nu... Se va construi metroul si vor dispărea tramvaiele cu scaune din lemn si taxatoare. Dar mai multe nu vă spun. Oricum, veti vedea cu ochii vostri tot ceea ce va fi să fie. Cert este insă că Cismigiul va rămâne neschimbat, la fel de calm, de primitor si de odihnitor, in timp ce aceiasi indrăgostiti se vor plimba de mână pe aleile lui, umbrite de aceiasi copaci bătrâni.

Si mai stiu ceva! Eu, oricât voi colinda prin lume si oricât de multe alte orase si locuri incredibil de frumoase voi vedea, nici unul, niciodată, nu va fi mai drag inimii mele ca acesta prin care astăzi, cu drag, v-am purtat.