agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4099 .



Pașaport pentru lumea de dincolo
essay [ ]
10. Capacitățile paranormale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Zarnicu ]

2007-05-22  | [This text should be read in romana]    | 



În ultimii ani interesul pentru fenomenele paranormale a crescut în mod deosebit, mai ales datorită sfârșitului de mileniu, care anunța, prin unii exponenți ai religiilor, sfârșitul lumii sau/și venirea unui nou Mesia. Posturile de televiziune acordă spații numeroase dezbaterii subiectelor cu tematică paranormală, au apărut multe reviste de specialitate, iar numărul cărților care tratează aceste fenomene este enorm.
Apar din ce în ce mai mulți energoterapeuți, exorcizatori, chiromanți, astrologi, ghicitori, iar lumea se înghesuie pentru a fi vindecată sau pentru a i se prezice viitorul. Apectul neplăcut al situației îl constituie existența unor șarlatani, care pretind că au anumite capacități paranormale, unii cerând pentru acțiunile lor „binefăcătoare“ onorarii exorbitante.
Șarlatanii spirituali pot fi recunoscuți ușor pentru că fac caz în orice moment de puterile lor paranormale, se plasează alături de Iisus sau chiar consideră că îi sunt superiori, se cred noii Mesia și afirmă că sunt în contact permanent cu Dumnezeu, au o cultură superficială, fumeză, beau, consumă droguri sau înjură ori de câte ori au prilejul. Scopurile lor principale sunt formarea de prozeliți și obținerea avantajelor materiale.
Persoanele care posedă într-adevăr capacități paranormale sunt înzestrate de la naștere sau au obținut aceste calități prin cursuri de inițiere. Cultura lor este solidă, sunt toleranți față de alte culte religioase, au o viață morală impecabilă, evită alimentele toxice, axându-se în principal pe o alimentație naturistă. Ele ajută cu plăcere pe cel care le solicită ajutorul, fără a urmări beneficii materiale.
Publicațiile, emisiunile de televiziune și destul de multe cărți aduc uneori mari deservicii cercetării fenomenelor paranormale, deoarece le conferă un caracter senzațional și permit aducerea în prim plan a multor șarlatani spirituali. Filmele cu subiect paranormal tind să se transforme în filme de groază, așa cum cele cu arte marțiale s-au transformat în scene de luptă bestiale.
Puțini sunt cei care încearcă să dea o explicație rațională abundenței unor astfel de fenomene, unele persoane religioase considerându-le chiar manifestări ale diavolului. Alții cred, dimpotrivă, că numai spiritele religioase pot dezvolta cu adevărat capacități paranormale, că acestea sunt consecințe ale unei vieți anterioare sau că apar în urma unor traume puternice.
Credem că obținerea puterilor paranormale nu constituie un obiectiv inaccesibil, ele fiind înnăscute în fiecare dintre noi. Scopul în care sunt dezvoltate și utilizate astfel de capacități le definesc ca fiind bune (în folosul celorlalți) sau rele (în interese meschine).
Am afirmat anterior că Lumea Fizică, așa cum o percepem prin cele cinci simțuri, există în paralel cu alte Lumi ce au o Vibrație superioară, pe care le-am numit Lumi Spirituale („lumea de dincolo“). În aceste Lumi, Legile care acționează sunt total diferite de cele din Lumea Fizică. Știința, care nu face decât să extindă capacitățile celor cinci simțuri, limitându-se la adevăruri parțiale, nu poate explora imensitatea Lumilor Spirituale.
Singurul contact cu Lumile respective îl putem avea tocmai prin intermediul capacităților paranormale. Dezvoltarea lor ne asigură cunoașterea și înțelegerea Lumilor Spirituale, ne dovedește existența acestora și modul cum interferează cu Lumea Fizică.
Capacitățile paranormale asigură extensia celor cinci simțuri într-o direcție pe care știința n-o poate realiza. Când am făcut afirmația că Universul este de natură mentală, am vrut să arătăm că Lumea Fizică poate fi stăpânită și prin intermediul minții, nu numai prin acțiune directă asupra ei. În esență, fenomenele paranormale sunt de natură mentală, în desfășurarea lor implicîndu-se entități aparținând atât Lumii Fizice, cât și Lumilor Spirituale.
Pentru obținerea, dezvoltarea și menținerea capacităților paranormale esențiale sunt dieta, exercițiile fizice și aerul curat. Sedentarismul, abuzurile de alimente, alcool, medicamente, tutun, precum și poluarea aerului uzează și distrug energiile, existând chiar posibilitatea de a fi afectați de influențe exterioare nefaste.
Marii inițiați (Moise, Iisus) posedau puteri paranormale pe care le-au utilizat în favoarea celor mulți, ei constituind adevărate modele de viață morală și spirituală. Yoghinii pot căpăta, la rândul lor, puteri fantastice pe care le numesc siddhi, dar aceștia le consideră că reprezintă doar aptitudini suplimentare, constituind o etapă normală a evoluției spirituale și nu fac din obținerea lor un scop în sine.
Pentru marii maeștri spirituali adevăratul scop al vieții îl constituie redescoperirea esenței divine, părăsirea ciclului infernal al reîncarnărilor (prin învingerea karmei) și contopirea cu Dumnezeu.

„Ființa nu este defel absorbită o dată cu obținerea Eliberării (...), dimpotrivă, ea este dilatată peste măsură (...), căci a realizat, în mod efectiv, plenitudinea posibilităților sale.“ (René Guénon)
„Eliberat, sufletul urcă spre Lumina supremă, care este Brahman, și se identifică cu el. (Shankara)
„În simpla nuditate care învăluie toate lucrurile, contemplativul se simte identic cu această lumină, grație căreia el vede.“ (Jan Van Ruysbroeck)
„În ceea ce privește căutarea originii, manifestarea sufletului în afara corpului fizic, prin meditație, viziune extatică sau prin moarte (...) constă în faptul că acestuia i se revelă Lumea Sufletelor, care este atunci Orientul său.“ (Sohrawardi)
„Yoghinul își retrage simțurile din obiectele senzoriale, așa cum o broască țestoasă își ascunde capul și labele sub carapacea sa.“ (Baghavad-Gită)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!