Nu știu dacă voi putea înțelege vreodată, de ce doare adevărul atunci când este spus „verde-n față” ? De ce oare supără adevărul? Poate nu voi înțelege niciodată, deși, dintotdeauna mi-am dorit acest lucru. Îmi pare tare rău că nu pot să-mi răspund la această întrebare din această unică viață, de altfel pentru toți una trecătoare. Spuneam în editorialul din numărul trecut că minciuna domină această „nouă” societate. Se spun adevăruri din ce în ce mai puține și în cel mai fericit caz, jumătate din ele și acelea trunchiate. Este o mare degringoladă în societatea noastră, aceea care a trecut de la „dezvoltarea multilaterală” la cea „unilaterală”. Da, da, unilaterală, adică…doar pentru unii!? Această nouă societate cultivă păcăleala. Cum pot face să-l păcălesc pe cel de lângă mine și în multe situații ajungi să constați, dar câteodată este târziu, că te-ai păcălit singur! Și uite așa, la tot pasul…numai păcăliți! Ne păcălim că suntem prieteni unii cu alții și abia așteptăm un moment pentru a mai „trage o țeapă”. Știți și domniile voastre destule cazuri, așa că vă las liniștiți să vă aduceți aminte. Sunt realități și atunci când „te trezești” deja ești „țepuit”!
Și cea mai mare nenorocire a acestor timpuri destul de tulburi este „ochiul dracului”, adică banul. Ce dacă el sau ea sunt de departe lipsiți de anumite calități, elementare de altfel, contează? Nu contează calitățile, nu contează anii…contează banii! Și uite așa te întrebi, și tot așa rămâi cu…întrebarea! În lumea asta toate își au rostul, dar la noi „ca la nimeni”. Sexul pe bani, și spun unii, da, dar plăcerea se plătește, și de aici urmează: „ducă-se naibii sentimentele!”. Și uite așa pe zi ce trece vezi atâtea și atâtea discrepanțe. Și uneori, dar numai pentru unii, acestea mai și dor! Un singur lucru este pentru mine o certitudine. Destul de târziu am realizat asta dar „mai bine mai târziu decât niciodată” deși nu puteam să cred, dar am ajuns să simt, să văd că „interesul poartă fesul”. Familii, și nu numai, care nu au ce căuta în anumite cercuri și funcții înalte, sunt atât de prezente acolo, și asta pentru că au ajuns , așa cum îmi place mie să spun, „sponsori principali”.
S-a ajuns la faza de a se putea cumpăra tot: probitate, suflet, într-un cuvânt aproape totul. Se cumpără și se vinde mai ceva ca în piață, se cumpără de fapt ca în viața din societatea noastră, unică în felul ei prin vremurile tulburi dominate de ban, dominate de incompetență managerială. Nu mă puneți să vă exemplific unde ar putea fi rătăcită competența!
Totul trece prin…stomac, de la dragoste la cinste, de la iubire la necinste, toate pot sta la masă, alături de celelalte valori ale noastre. Vrem să cumpărăm totul dar nu se poate! Nemurirea nu o putem cumpăra. Și cei care au bani tot acolo ajung, mai devreme sau mai târziu! În schimb ei nu au timp să mai gândească, și de multe ori, de foarte multe ori, calcă totul în picioare, totul! Și niciodată nu-i doare, durerea altora. Ce, există durere? Ei simt durerea doar atunci când le mai arată bunul Dumnezeu că există! Și există! Și mai cred că fiecare va primi ce merită!
Sunt atâtea momente în această viață în care nu ne gândim decât la noi și asta pentru că nu mai avem scrupule. Numai nenorocirea ne mai unește! Doar atunci ne mai aducem aminte că și noi suntem muritori că și noi dorim dragostea aproapelui. Dorim lucruri frumoase pentru noi și dăruim în schimb tot ceea ce nu am dori să avem și uităm că, „ceea ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Și totuși, unii dintre noi credem inconștient că nouă nu ni se poate întâmpla nimic rău, și asta până când primim răsplata când ne este „lumea mai dragă”! În această viață nimic nu va rămâne neplătit. Și într-o zi când spunem „hop” înainte de a sări „pârleazul” suntem aduși la realitate. Realitatea vieții, a acestei vieți unde nimeni și nimic nu este veșnic, nici cel sărac, nici cel bogat, NIMENI ȘI NIMIC!