Se spune ca frumusetea se afla in sufletul aceluia care o admira, insa sublimul presupune anumite dimensiuni. Este sublim ceva de la un anumit grad de marime. Pentru sublim trebuie mai intai ceva imens, apoi o anumita concentrare si ce e mai imens decat muntele, ce ni se deschide in fata ca o cetate imensa de stanca. Insa sublimul nedezvoltat nu este simtit, dezvoltarea nu se produce izolat, pentru a-i aprecia gradul, trebuie cunoscut gradul de atentie si intr-un cuvant, de inteligenta al omului in care se dezvolta.

Pentru a urca cararile mirifice ale muntelui ai nevoie de curaj, imi spunea un prieten, el n-ar avea curajul sa urce muntii. Curajul nu-i altceva decat o dispozitie, in care gandul de moarte, dureri si necazuri nu au nici o putere asupra faptelor noastre. Insa nu poti fi sigur de curajul tau daca nu ai gustat vreodata din primejdie. Inca o componenta de baza a alpinismului este prietenia. Perindarile singuratice, sihastre nu-ti aduc acceasi satisfactie ca si cele cu prietenii, chiar daca uneori simti nevoia sa fii singur la munte, sa te retragi intr-un coltisor si vorbesti cu tine insuti. Insa nu exista om care sa-si impartaseasca prietenului sau frumusetile si bucuriile din suflet, fara sa se bucure mai mult si nu exista om care sa-si impartasasca necazurile fara sa fie mai putin necajit. Inima isi cunoaste prietenii. Ce este mai dulce decat sa ai un prieten caruia sa-I poti spune toate, ca tine insuti, in prezenta caruia sa poti gandi cu voce tare? Prietenia izvoraste dintr-o mare trenbuinta morala, dintr-o chemare afectiva inalta, nobila, sublima.

In alpinism ai nevoie si de cumpatare. Cumpatarea porunceste placerilor; pe unele le uraste si le arunca, pe altele le ingaduie si le reduce la masura cuvenit fara a le urmari vreodata pentru ele insele, se stie ca cea mai buna masura in dorinte este sa gusti din ele, nu cat vrei, ci cat trebuie. Cumpatare trebuie sa ai in alegerea unui traseu, in aprecierea starii metereologice, in alegerea camarazilor de drumetii si in fiecare pas pe care-l faci. Pe langa curaj, prietenie si cumpatare in alpinism e nevoie de pasiune. Pasiunea e presentimentul iubirii si al infinitului ei, dupa care aspira orice suflet sensibil. In domeniul alpinismului mentionam ca pasiunea, cu cat n-o satisfaci, cu atat te chinuie mai mult iar satisfacerea unei pasiuni oarecare inseamna fericire insa a da curs pasiunilor inseamna a fi dependent de lumea exterioara. Mai e nevoie in urcusurile muntelui de vointa. Nimic nu rezista vointei inversunate de a reusi. Ai nevoie de vointa cand simti ca toate puterile de lasa, cand iti simti inima batand tare in piept, cand respiratie ti se taie, ai nevoie de o putere sufleteasca care foloseste cunostiintele si rezervele, care le manuieste in scopul de a te adapta, putere care se numeste vointa.

Toate aceastea pentru o singura carare de munte? Da, fiecare in aceste aspecte se afla in interiorul nostru insa trebuie sa le dezvoltam in asa maniera incat sa contribuie la aceste exceptionale modificari fizice si psihice care au loc in noi in timpul unei ascensiuni.