Și pășești în vârful picioarelor prin visele mele ca să nu mă trezești. Te uiți cu ochi ce au uitat să clipească prin deșertul memoriei ce cândva mi-a aparținut, îți treci palmele prin nisipul trecutului... ultimă mărturie a unor secunde ce au îndurat pe umeri efemeri altare incandescente.
Pășești în vârful picioarelor prin mine iar praful prezentului astupă în urma ta răni fosilizate de mâini contorsionate sub chipul venerației.
Mi-e teamă că vei dori să alergi și mă voi trezi în fața unui pustiu strivit pentru o clipă de răcoarea tălpilor tale ce se va topi a depărtare de mine.