02.03.04
d-lui Ion Corlan,
la aproape 2 saptamani dupa parcurgerea fugitiva si totusi atenta
a opus-urilor “Sansa “ si “Soarele ce se duce”…

Apreciere
Epuizat de treceri de timp si de treceri de oameni,
de sentimente si impresii..
retras in mine- deschid ce-am cules din lucrul si truda si rindurile altuia, si dintre ginduri si idei ce le credeam “prietene “numai cu mine,
care m-au trecut, m-au incercat ori m-au patruns-
Urmarind viata povestita -in cuvinte si prin trairi-recunosc…
usor si grav “fiinta”.
Primesc intelepciunea cotidianului,a inevitabilului,
ordinea ce totusi domneste in haos si tacerea din strigatele tuturor…
mai ramine sa cred in destin, sa ma obosesc mereu a intelege ce a fost cindva
..dincolo de rinduri si cu siguranta-ce numai relativitatea vietii o poate oferi unui om-
in mintea cuiva… si pina atunci sa “Apreciez” ceea ce am.
Se pare ca in spirit limitele nu isi au rostul.
Se pare ca putem vorbi despre speranta de a fi ascultati.
…si nu stiu cui sa multumesc..
ca sunt “si “eu.

Paul.