Ma socotesc o picatura de apa intr-un ocean fara margini.Din cea mai frageda copilarie am viciosul chip de-a apartine spiritului, de a ma socoti diferita de majoritatea muritorilor.Si acest lucru este pe cale sa-mi reuseasca…
Sentimentele fac parte din mine ca o inflorescenta a divinului.Sufletul meu cunoaste muzica diminetii si pe cea a noptii asa cum mintea o cunoaste pe cea a dansului in egala masura cu cea a funeraliilor, inaintand sideral prin ondulari usiase.Aceasta frenezie de cai inaripati si de zei face parte din realul meu nepamantean.Daca fidelii reprezinta lumea dupa iluzia oamenilor; eu sunt intruchiparea lumii dupa iluzia zeilor.
Sunt o farama de pulbere stelara impletita cu o scanteie de divinitate.Si atata timp cat imi asum in mine aceasta scanteie, ma sprijin pe scheletul visului nedormit.Declar solemn ca eu nu pot trai intr-o lume in care sunt ucise pasarile, chiar daca au cap de om si sunt imagini ale sufletului.In lumea mea copii nascuti morti se prefac in colibri, chiar si elefantii au aripi si stau de vorba cu norii, iar cei ce locuiesc pe fundul marii in palate luminoase de corali sunt copii norocului.
Nu sunt doar nebuna…am chiar focul in sange!…Pentru mine visul exista, cu toate ca nemurirea pare sa-l piarda pe om pe drum, iar barca vesniciei aluneca doar printre hatisuri de papirus.Ce s-a marit in mine de nu-mi mai incap in fiinta?…Poate neputinta de a accepta si a razbate intr-o lume incremenita.Uneori parca si vesnicia-i prea mica pentru sufletu-mi nebun, racordat nativ la infinit.
Gandurile mele marginesc de veacuri aleea principala a portii de intrare in necunoscut.Si dau viata gandului tainic, eliberandu-l din lumea imitatiei, a aparentei, nivelandu-i calea de reintrare in lumea sacrului.Un gand poate bea apa unei mari, dar nu poate usca o lacrima, poate umbrii o contelatie, dar nu poate lumina alt gand.Aceasta nemangaiere cu nimb cetos imi face grea revenirea din betia neantului, lasand realitatea deschisa unui vast amar.Realitatea ori o interzici, ori ai curajul sau puterea de a o chema la viata.Pentru unii alegerea drumului se urzeste la nastere, pentru altii nici sfarsitul nu inseamna linistea gasirii.
Curgandu-mi nemurirea prin vene, cuvantul “moarte” ma stinghereste, cu bataia lui de gong si descopar cheia cruzimii in timp ce sunt torturata de acest gand…Oare cati oameni recunosc ca au trait in preajma familiara a “nimicului” care amesteca marea noapte funebra cu un umor macabru si induiosator?…Nu raspunsul este cel care s-a schimbat ci intrebarea este cea care a disparut pentru majoritatea.