agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom穗esti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 12682 .



Comediile d-lui I.L. Caragiale
personals [ ]
despre opera lui I.LCragiale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Titu_Maiorescu ]

2005-03-06  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Lory Cristea



O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu reactiunea, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului - cine din cei ce se duc la teatrul romテ「n nu a vazut una sau alta din aceste comedii? Multi cunosc pe cea dintai, mai toti pe cea de-a treia si cテ「tiva pe celelalte.
De meritat toate merita sa fie cunoscute si, dupa parerea noastra, laudate - toate fara exceptie.
Publicul primelor reprezentari a judecat altfel. Scrisoarea pierduta a avut un succes mare; si Noaptea furtunoasa a avut succes; dar Conul Leonida, jucat pe o scena de a doua mテ「na, nu a placut; si D-ale carnavalului a fost fluierata.
Foarte bine!
Este テョnsa vremea sa ne explicam o data asupra acestor lucruri, daca se poate; si cine stie de nu se va putea? テ始 materie de gust literar - ce e drept - discutia e totdeauna grea, si e grea mai ales acolo unde lipseste テョnca traditia literara si prin urmare comunitatea de idei テョn privinta operelor ce le numim frumoase.
Dar greutatea este uneori un テョndemn mai mult pentru テョncercare, si tocmai cテ「nd nu exista テョnca siguranta principiilor, stabilirea lor este cu atテ「t mai de trebuinta.
Si mai テョntテ「i sa cautam a ne テョntelege asupra partii celei mai putin contestate din meritul literar al d-lui Caragiale care ne pare a fi urmatoarea:
Lucrarea d-lui Caragiale este originala; comediile sale pun pe scena cテ「teva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul テョnfatisarii lor テョn situatiile anume alese de autor.
Stratul social pe care テョl テョnfatiseaza mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos si ne arata aspectul unor simtiminte omenesti, de altminteri aceleasi la toata lumea, manifestate テョnsa aici cu o nota specifica, adeca sub formele unei spoieli de civilizatie occidentala, strecurata テョn mod precipitat pテ「na テョn acel strat si transformata aici テョntr-o adevarata caricatura a culturei moderne.
Conul Leonida citeste jurnale, explica nevestei sale esenta republicei cum o pricepe el, valoarea lui "Galibardi" si teoria halucinatiilor. Jupテ「n Dumitrache, cherestegiul, cauta sa テョnteleaga テョn convorbiri cu ipistatul Nae Ipingescu ce este "sufragiul universal", este patruns de demnitatea gardei civice si primeste de la Rica Venturiano deslusiri asupra suveranitatii poporului; iar cocoana Veta テョsi cテ「nta amorul "テョntr-un moment de fericire si printr-o perla de iubire". Candidatul de la perceptie vrea sa scape de dureri dupa sistemul lui Mattei; Mita Baston jura pe statua libertatii din Ploiesti si ipistatul Carnavalului pune un "potrabac" cu muzica la "lotarie". Ziaristul Nae Catavencu si advocatul Farfuridi fac discursuri electorale asupra progresului economic si revizuirii constitutionale; Dandanache テョsi sustine dreptul la deputatie prin traditia de la "patruzsopt", iar politaiul Ghita este un element principal pentru alegerea "curat constitutionala". Adevaratul om onest este simplul "Cetatean" alegator, care este totdeauna "turmentat".
Printre aceste figuri, cu straniul lor vestmテ「nt de aparenta unei culturi superioare, se agita pornirile si pasiunile omenesti, desertaciunea, iubirea, goana dupa cテ「stig si mai ales exploatarea celor marginiti, cu ajutorul frazelor declamatorii neテョntelese - unul din semnele caracteristice ale epocei noastre.
"Ce lume, ce lume!" zice prefectul Tipatescu, si asa zicem si noi cテ「nd prindem de veste ca este テョnadevar o parte a lumii reale ce ni se desfasura astfel テョnaintea ochilor.
テ始 acest caleidoscop de figuri, テョnlantuite テョn vorbele si faptele lor spre efecte de scena cu multa cunostinta a artei dramatice, d. Caragiale ne arata realitatea din partea ei comica. Dar usor se poate テョntrevedea prin aceasta realitate elementul mai adテ「nc si serios, care este nedezlipit de viata omeneasca テョn toata テョnfatisarea ei, precum テョn genere テョndaratul oricarei comedii se ascunde o tragedie.
Lasテ「nd acum la o parte, テョn aceasta privire mai generala asupra lucrarilor d-lui Caragiale, テョntrebarile de o ordine secundara, daca de exemplu unele situatii si expresii nu sunt exagerate din punct de vedere al chiar realitatii ce vor sa reproduca, daca テョn diferitele piese nu este un fel de monotonie a figurilor テョnfatisate sau cel putin a modului テョnfatisarii lor, o lipsa, aproape desavテ「rsita, a partilor mai bune ale naturei omenesti s.c.l., si marginindu-ne la relevarea meritului necontestabil al comediilor autorului nostru, putem constata si recunoaste acest merit テョn scoaterea si テョnfatisarea plina de spirit a tipurilor si situatiilor din chiar miezul unei parti a vietii noastre sociale, fara imitare sau テョmprumutare din literaturi straine.
Si oare acesta este putin lucru? Oare nu este aici un adevarat テョnceput de literatura dramatica nationala, independenta, traind din propriile sale puteri, テョn テョntelesul aceleias miscari intelectuale sanatoase, テョn care sunt si Novelele lui Slavici, si Amintirile lui Creanga, si Copiile de pe natura ale lui Negruzzi, si Poeziile lui Eminescu - miscare desteapta テョn literatura noastra prin acea culegere de poezii populare prin care Alecsandri a テョndreptat spiritul tinerimii de astazi spre izvorul vesnic al tuturor inspiratiilor adevarate; simtirile reale ale poporului テョn care traim, si care simtiri numai テョntrucテ「t sunt oglindite prin arta テョn aceasta realitate a lor devin o parte integranta a omenirii exprimata テョn forma literara?
Privita din acest punct de vedere, lucrarea d-lui Caragiale se テョnvedereaza cu テョnsemnatatea ei si se arata a fi, テョn afara de orce comparare, superioara acelor piese mestesugite din atmosfere straine, care cauta テョn zadar sa se intereseze la peripetiile unor marchizi si a unor dame cu camelii, pentru a caror テョntelegere lipseste si publicului si actorilor nostri orice element mai apropiat.
Dar daca poate ni se admite de multi cititori aceasta parte a meritului d-lui Caragiale, este テョnsa o imputare ce o auzim facテ「ndu-se adeseori テョn contra-i si care, tocmai fiindca este asa de des repetata, merita o mai de aproape cercetare.
Si fiindca zicem ca merita o mai de aproape cercetare, se テョntelege de la sine ca nu poate fi vorba de insinuarea ce nu s-a sfiit a se produce si テョn unele organe de publicitate, ca adeca comediile d-lui Caragiale urmaresc scopuri politice si vor sa-si bata anume joc de unele apucaturi ale partidului liberal, si ca prin urmare ar trebui oprite de pe scena teatrului din ordinul guvernului de astazi (pe atunci ministerul I. C. Bratianu).
O asemenea imputare este prea putin serioasa pentru a fi discutata, si avem numai interesul sa dovedim ca s-a adus テョn adevar prin publicitate.
Citim pe a doua pagina a unui ziar liberal din Bucuresti, de la 13 aprilie 1885, despre comedia D-ale carnavalului:

Si ce piesa! O stupiditate murdara, culeasa din locurile unde se arunca gunoiul. Femei de strada de cea mai joasa speta, barbieri si ipistati, テョn gura carora se pun cuvinte insuflatoare pentru miscari ca cea de la 11 fevruarie, pentru libertate si egalitate, cari sunt baza organizatiunii noastre politice.
Palma primita de la public, care a fluierat, nu ne multumeste; e de datoria ministrului instructiunii sa puie テョn vederea directiunii ce caragialiada a facut, si pe acest temei s-o schimbe, ca incapabila si nedemna. Voiam un teatru national, nu o gasca de opozitie nedemna, テョn care se insulta poporul si institutiile tarii.
Cerem cu insistenta ministrului instructiunii sa intervie.

Si foaia acelor tineri, foarte tineri, din capitala, care テョsi テョnchipuiesc ca sunt socialisti, se grabeste a doua zi sa tina isonul ziarului citat mai sus si scrie pe pagina テョntテ「i a numarului de la 14 aprilie 1885:

Ziarul *** publica テョn numarul sau de ieri doua articole foarte drepte la adresa directiunii teatrelor, prin care critica drumul pe care a apucat si supunerea pe care o arata unei oarecare gasti literare din Bucuresti.
Avis celor テョn drept a lecui raul.

Adeca, cum am zice, politia テョn contra literaturei! Cenzura guvernamentala テョn contra spiritului comediilor! Destituirea comitetului teatral si poate pedepsirea autorului!
Cum se repeta toate テョn lume, desi mutatis mutandis! Si テョn Franta secolului trecut, la sfテ「rsitul terorismului, Ducancel pusese テョn scena "l'intテゥrieur des comitテゥs revolutionnaires", unde テョsi batea joc de radicalii teroristi si "insulta institutiunile tarii", si atunci foaia radicala L'ami des lois ceruse pedepsirea autorului, care n'expierait point par mille morts tout le mal qu'il a fait a la libertテゥ".
Numai ca vremurile s-au schimbat, si s-au cam schimbat si oamenii. Radicalii teroristi din Franta de atunci テョsi executau dorintele lor prin sテ「nge, si テョn contra lor a trebuit sa opereze ghilotina; radicalii nostri de astazi テョsi arata dorintele dumnealor prin cerneala, si テョn contra lor e destul sa opereze o foaie de hテ「rtie sugatoare.
Caci pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul テョsi ia persoanele sale din societatea contimporana cum este, pune テョn evidenta partea comica asa cum o gaseste, si acelas Caragiale, care astazi テョsi bate joc de fraza demagogica, si-ar fi batut joc ieri de islic si tombatera si テョsi va bate joc mテ「ine de fraza reactionara, si テョn toate aceste cazuri va fi テョn dreptul sau literar incontestabil.
Asadar, nu la asemenea imputari nechibzuite ne putem opri. E テョnsa o alta imputare mai serioasa ce se face autorului nostru, si pe aceasta ne credem datori sa o cercetam mai de aproape.
Comediile d-lui Caragiale, se zice, sunt triviale si imorale; tipurile sunt toate alese dintre oameni sau vitiosi, sau prosti; situatiile sunt adeseori scabroase; amorul e totdeauna nelegiuit; si テョnca aceste figuri si situatii se prezinta テョntr-un mod firesc, parca s-ar テョntelege de la sine ca nu poate fi altfel; nicairi nu se vede pedepsirea celor rai si rasplatirea celor buni.
Pentru cei ce cunosc multele discutii desteptate si テョn literatura altor tari asupra acestor テョntrebari, ne-am putea margini sa raspundem: exista aceste tipuri テョn lumea noastra? sunt adevarate aceste situatii? Daca sunt, atunci de ce la autorul dramatic trebuie sa cerem numai ca sa ni le prezinte テョn mod artistic; iar valoarea lor morala este afara din chestie. Nici テョn comediile lui Aristofan, nici テョn Mariage de Figaro, nici テョn Sganarelle, nici テョn sute de comedii cunoscute si recunoscute nu e vorba de o asemenea morala.
Dar acest raspuns, テョndestulator poate acolo unde sunt traditii literare, nu este テョndestulator la noi, si de aceea ne cerem voie sa motivam ceva mai pe larg parerea noastra asupra punctului テョn discutie.
Daca ni se pune テョntrebare: arta テョn genere si テョn special arta dramatica are sau nu are si o misiune morala? contribuie ea la educarea si テョnaltarea poporului? Noi raspundem fara sovaire: da, arta a avut totdeauna o テョnalta misiune morala, si orce adevarata opera artistica o テョndeplineste.
Va sa zica, asupra acestui punct nu suntem dezbinati.
Ramテ「ne numai sa ne テョntelegem テョn ce consista, テョn ce poate consista acea influenta morala a lucrarilor de arta.
Si aici trebuie sa stabilim mai テョntテ「i un punct de plecare elementar: influenta morala a unei lucrari literare nu poate sa fie alta decテ「t influenta morala a artei テョn genere. Daca arta テョn genere are un element esential moralizator, acelas element va trebui sa-l gasim si テョn orce arta deosebita, prin urmare si テョn arta dramatica.
Ar fi o confuzie, care ar テョmpiedica de la テョnceput orce dreapta テョntelegere a lucrului, daca ne-am テョnchipui ca poezia, fie lirica, fie epica, fie dramatica, are alta esenta morala decテ「t arta テョn genere. Poate sa o aiba テョntr-un grad mai mare sau mai mic, dar nu poate sa o aiba de o alta natura si nu trebuie sa ceri poeziei o alta influenta morala decテ「t o ceri muzicei, sculpturei, arhitecturei si picturei. Caci テョntテ「mplarea ca poezia テョntrebuinteaza acelas organ de comunicare sau acelas material brut ca si codicele penal si catehismul de morala, adica cuvintele, nu-i poate schimba esenta ei de arta, precum nu se poate confunda arta sculpturei cu meseria pavajului, desi amテ「ndoua テョntrebuinteaza materialul piatra.
Aceeas influenta asupra テョnaltarii morale a individului ce o poti astepta din producerea simtimテ「ntului estetic la auzirea unei simfonii de Beethoven si la privirea statuei lui Apollo din Belvedere sau a Venerii de Medicis, aceeas, si nu alta, trebuie sa o astepti de la citirea unei poezii sau de la asistarea la o reprezentare dramatica.
Este destul sa aducem aceasta considerare generala テョn cercetarea noastra de fata, pentru ca orce inteligenta neprevazuta sa fie テョndata convinsa despre temeiul ei elementar; si nici ca a fost vreundeva テョndoiala serioasa asupra acestui punct.
De aici cテ「stigam テョnsa prima masura mai potrivita pentru judecarea テョntregei テョntrebari.
Venera aflata la Milo este jumatate nuda; cea de Medicis este nuda de tot. Amテ「ndoua sunt expuse vederii tuturor テョn muzeele din Paris si din Florenta, si cine gaseste ca sunt imorale?
テ始 ce consista dar moralitatea artei?
Orce emotiune estetica, fie desteptata prin sculptura, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stapテ「nit de ea, pe cテ「ta vreme este stapテ「nit, sa se uite pe sine ca persoana si sa se テョnalte テョn lumea fictiunii ideale.
Daca izvorul a tot ce este rau este egoismul si egoismul exagerat, atunci o stare sufleteasca テョn care egoismul este nimicit pentru moment, fiindca interesele individuale sunt uitate, este o combatere indirecta a raului, si astfel o テョnaltare morala. Si cu cテ「t cineva va fi mai capabil prin dispozitia sa naturala sau prin educatie a avea asemenea momente de emotiune impersonala, cu atテ「t va fi mai テョntarita テョn el partea cea buna a naturei omenesti.
Aceasta este cu atテ「t mai important テョn zilele noastre cu cテ「t simtimテ「ntul religios, care mai nainte テョndeplinea misiunea de a テョnalta spiritele deasupra intereselor egoismului zilnic, dispare din ce テョn ce mai mult din clasele culte si trebuie テョnlocuit cu alte emotiuni impersonale.
テ始altarea impersonala este テョnsa o conditie asa de absoluta a oricarei impresii artistice, テョncテ「t tot ce o テョmpiedica si o abate este un dusman al artei, テョndeosebi al poeziei si al artei dramatice. De aceea, poeziile cu intentii politice actuale, odele la zile solemne, compozitiile teatrale pentru glorificari dinastice etc. sunt o simulare a artei, dar nu arta adevarata.
Esenta acesteia este de a fi o fictiune, care scoate pe omul impresionabil テョn afara si mai presus de interesele lumii zilnice, oricテ「t de mari ar fi テョn alte priviri.
Chiar patriotismul, cel mai important simtimテ「nt pentru cetateanul unui stat テョn actiunile sale de cetatean, nu are ce cauta テョn arta ca patriotism ad-hoc, caci orce amintire reala de interes practic nimiceste emotiunea estetica.
Exista テョn toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este テョn Racine vreo declamare nationala? Este テョn Moliere? Este テョn Shakespeare? Este テョn Goethe?
Si daca nu le are Corneille si Goethe, sa ne テョnvete domnul X, Y, din Bucuresti ca sa le avem noi?
Subiectul poate sa fie luat din realitatea poporului, dar tratarea nu poate sa fie decテ「t ideal-artistica, fara nici o preocupare practica.
Prin urmare, o piesa de teatru cu directa tendenta morala, adeca cu punerea intentionata a unor テョnvataturi morale テョn gura unei persoane spre a le propaga テョn public ca テョnvataturi, este imorala テョn テョntelesul artei, fiindca arunca pe spectatori din emotiunea impersonala a fictiunii artistice テョn lumea reala cu cerintele ei, si prin chiar aceasta テョi coboara テョn sfera zilnica a egoismului, unde atunci - cu toata テョnvatatura de pe scena - interesele ordinare cテ「stiga preponderenta. Caci numai o puternica emotiune impersonala poate face pe om sa se uite pe sine si sa aiba, prin urmare, o stare sufleteasca inaccesibila egoismului, care este radacina orcarui rau.
Asadar, arta dramatica are sa expuna conflictele, fie tragice, fie comice, テョntre simtirile si actiunile omenesti cu atテ「ta obiectivitate curata, テョncテ「t pe de o parte sa se poata emotiona prin o fictiune a realitatii, iar pe de alta sa se テョnalte テョntr-o lume impersonala. Nici fraza de morala practica, nici intentionata pedepsire a celui rau si rasplatire a celui bun nu se tin de arta, ci sunt de-a dreptul contrare.
Cテ「t este de adevarat, aceasta se poate constata din examinarea multora din dramele cele mai renumite, care au テョncテ「ntat si テョncテ「nta lumea spectatorilor.
Ce tendenta de morala practica este テョn Othello? Othello este gelos; テョn gelozia sa sugruma pe Desdemona. Ce a pacatuit Desdemona de este asa de crunt lovita? Care este rasplata nevinovatiei ei?
Ofelia iubeste pe Hamlet. Face vreun rau cu aceasta? Ea ramテ「ne virtuoasa si supusa, テョnsa テョnnebuneste din cauza lui, si de cea mai puternica emotiune este scena テョn care ni se テョnfatiseaza nebunia ei. Ce テョnvatatura de morala practica putem scoate de aici?
Falstaff este un berbant betiv, care rテ「de totdeauna, face glume indecente si ne face sa rテ「dem si noi. Cine a condamnat vreodata aceasta figura a lui Shakespeare?
Alceste-Mizantropul este omul cel mai virtuos, dar ceilalti テョsi bat joc de el, Celimena テョl paraseste si el ramテ「ne singurul nefericit テョn piesa. Unde e moralitatea?
Sunt de ajuns aceste exemple, care de altminteri s-ar putea テョnmulti cu sutele, pentru ca sa テョntelegem cテ「t ar fi de gresita la operele de arta cerinta unei morale テョn テョntelesul practic al cuvテ「ntului; si nu putem テョntari mai bine aceasta expunere decテ「t facテ「ndu-i oarecum contraproba si aratテ「nd unde ajungem cu opinia ceailalta, ca adeca piesa de teatru sa aiba o intentie morala.
テ始tre putinele traduceri din Shakespeare ce le avem テョn romテ「neste, cea mai veche este a lui Toma Bagdat, publicata la Bucuresti, テョn 1848 din "Tipografia lui Josef Kopainig". Ea cuprinde Romeo si Julieta si Othello.
D. Bagdat era de parerea celor ce asteapta de la comediile d-lui Caragiale mai multa moralitate, si de aceea a テョnsotit traducerea d-sale cu o "consecuenta morala" dupa fiecare tragedie. Iaca la ce rezultat ajunge d. Bagdat din acest punct de vedere テョn privinta lui Othello (p. 214, 215):

Aceasta tragedie cuprinde テョn sine moralul: テョnfatisテ「ndu-ne primejdiile amorului peste masura, ale ambitiei din care ies mai multe si mari rautati si ale descrederii ce trebuie sa avem テョn femei. Ale amorului, テョntテ「i pentru ca daca Desdemona era mai pazita si se lasa dupa alegerea parintilor sai, nu patimea astfel de nenorocire, si al doilea ca daca Roderigo n-ar fi fost atテ「t de uimit dupa Desdemona, n-ar fi テョndemnat pe Jago spurcatul sa surpe amorul maurului cu venetianca ce iubea el. Din ambitie pentru ca Jago insuflat de Roderigo ca generalul nu-l テョnalta ca pe Cassio, pe care テョl favorizeaza mult, sa mijloceasca sa-l surpe, ajunse pテ「na テョn minutul cel mai dupa urma al テョnfiintarii planului sau. Din descrederea ce trebuie sa avem テョn femei, pentru ca Jago, テョncredintテ「nd taina sotiei sale, fu descoperit de dテ「nsa, care dimpreuna cu stapテ「na sa si cu stapテ「nul sau fu prada ambitiosului, nelegiuitului, cruntului si preaspurcatului acestuia, care ramase a se munci テョn veci pe lumea aceasta si pe cealalta.
"Dintr-aceste puteti lua o buna si frumoasa lectie de moral, テョn care poetul englez scrie cu atテ「ta foc pentru binele omenirii."

"Consecuenta morala" a d-lui Bagdat ne scuteste de a mai adauga ceva テョn contra unor asemenea consecvente.
Revenind acum la comediile d-lui Caragiale, vom zice: singura moralitate ce se poate cere de la ele este テョnfatisarea unor tipuri, simtiminte si situatii テョn adevar omenesti, cari prin expunerea lor artistica sa ne poata transporta テョn lumea テョnchipuita de autor si sa ne faca, prin desteptarea unor emotiuni puternice, テョn cazul de fata a unei veselii, sa ne uitam pe noi テョnsine テョn interesele personale si sa ne テョnaltam la o privire curat obiectiva a operei produse.
Aceasta trebuie sa o cerem de la autor. De la noi, spectatorii, trebuie sa cerem ca テョnaintea unei opere de arta sa ne prezentam dispusi, nepreveniti, fara intentii straine artei. Caci daca artistul nu este totdeauna capabil de a lucra, ci trebuie sa fie inspirat, nici spectacolul nu este テョn fiece moment capabil de a primi o impresie estetica; poate unii nu sunt capabili niciodata; si cine la o piesa de teatru nu-si poate uita grijile sale personale, sau legaturile sale de partid politic, sau catehismul sau de morala conventionala, acela sa nu se mai amestece テョn ale artei.
Daca ne-am putut テョntelege cu cetitorii nostri pana aici, usor va fi sa ne テョntelegem asupra "trivialitatii" ce se mai imputa.
Orce conceptie artistica este テョn esenta ei ideala, caci ne prezenta reflexul unei lumi テョnchipuite. Prin chiar aceasta ne produce caracteristica impresie personala. Tipurile テョnfatisate テョn comediile d-lui Caragiale trebuie sa vorbeasca cum vorbesc, caci numai astfel ne pot mentine テョn iluzia realitatii テョn care ne transporta. Mentinerea acestei iluzii este singurul element hotarテ「tor, si un limbagiu academic テョn gura lui Nae Ipingescu ar nimici toata lucrarea; pe cテ「nd テョn gura lui Ramiro din eleganta Sara la curte a d-lui Ioan Cerchez este foarte potrivit.
Murillo a zugravit madone, dar a zugravit si copii murdari si zdrenturosi, care manテ「nca pepene. Poate zice cineva ca madonele lui Murillo se tin de adevarata pictura, iar acei copii zdrenturosi ar fi prea triviali pentru arta?
テ始 faimosul Salon Carrテゥ din Louvre la Paris, unde este asezata la un loc chintesenta picturei frumoase, se vede, alaturea cu Sfテ「nta familie a lui Rafael, Femeia hidropica a lui Gerard Dow, dinaintea careia sta doctorul, examinテ「ndu-i lichidul テョntr-o sticla. A contestat vreodata cineva acestui tablou al lui Dow marea lui valoare artistica?
Aici conceptia artistului inspirat este unica masura a convenientei, si テョn lumea artei adevarate nici nu poate fi vorba de trivial. "Trivial" este o impresie relativa din lumea de toate zilele, ca si decent si indecent.
Daca pseudoartistul ramテ「ne el テョnsusi テョn aceasta culme de rテ「nd, daca el テョnsus nu este cuprins de inspiratia impersonala, si prin urmare nu ne poate transporta nici pe noi テョn lumea curata a fictiunilor, atunci se テョntelege ca lucrarea sa poate sa fie triviala, indecenta, lasciva, dupa cum テョi este felul si tinta. Dar aceasta nu atテ「rna nici de la obiect, nici de la expresii, ci de la chiar genul inspirarii sale; si atunci o テョmparateasa cu expresii academice, manierate, dupa gustul trecator al unui public trecator, poate sa fie テョn adevar triviala, pe cテ「nd sotia cherestegiului Dumitrache nu este.

Terminテ「nd aceasta テョncercare de テョntelegere, ne aducem aminte de cuvintele cu care am テョnceput-o: テョn materie de gust literar, discutia e totdeauna grea, si tocmai テョn fata acestei greutati am trebuit sa ne marginim la simpla tragere a liniei de hotar テョntre ceea ce este arta si se poate cere de la arta si テョntre ceea ce nu este arta si nu i se poate cere.
O data hotarul asezat, nu mai テョncape テョndoiala ca se pot face multe deosebiri si テョnlauntrul terenului artei; numai sa se recunoasca mai テョntテ「i ca ne aflam pe teren de arta. Valoarea va fi mai mare sau mai mica dupa テョnsemnatatea mai mare sau mai mica a caracterelor prezentate, a conflictului, a situatiilor. Si テョn aceasta privinta am simtit si noi, ca toata lumea, diferenta de valoare テョn diferitele comedii ale d-lui Caragiale; si noi credem, de exemplu, ca O scrisoare pierduta este superioara farsei D-ale carnavalului.
Dar nu vedem pentru moment nici o trebuinta de a starui asupra acestui punct. Cu atテ「t mai putin, cu cテ「t atunci s-ar da ultimei piese a d-lui Caragiale o テョnsemnatate la care nu aspira. D-ale carnavalului este o simpla farsa de carnaval, precum se si numeste, vesela si fara pretentii, si un public neprevenit nu-i poate cere alta decテ「t un moment de buna petrecere.
テ始sa テョn aceste limite mai modeste si aceasta lucrare ramテ「ne o lucrare de merit. Caci literatura adevarata, cu feluritele ei produceri, se poate asemana unei paduri naturale cu feluritele ei plante. Sunt si copaci mari テョn padure, este si tufis, sunt si flori, sunt si simple fire de iarba. Toate テョmpreuna alcatuiesc padurea, fiecare テョn felul sau traieste si テョnveseleste ochiul privitorului; numai sa fie planta adevarata, cu radacina ei テョn pamテ「nt sanatos, iar nu imitatie de tinichea vopsita, cum se pune pe unele case din oras.
Comediile d-lui Caragiale, dupa parerea noastra, sunt plante adevarate, fie tufis, fie fire de iarba, si daca au viata lor organica, vor avea si puterea de a trai.


(1885)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!