Psalmi (I)

Delia

Eu ar trebui sa ma ascund de lume pentru ca ridic
valuri si ma infașor si chiar ma ascund de lume pentru
ca nu mai stiu sa zic cuvintelor si sa le unesc cu
trupul si mintea mea ca si cind le-as fi uitat si
acum am inceput sa traiesc in ele. eu si cuvintul am
devenit una si-mi vine sa traiesc, doar atit, printre
vise diafane implinite si altele spulberate de zei ,
transformate din castele de nisip in castele de
clestar si in sperante mintuite.

nu trebuie decit sa stii ca arcul din trupul tau de
acum este vibratia mea pe care am sadit-o si o vei
accepta pina la urma asa cum vine de departe, fara
drum de intoarcere, fara sa schimbe drumul pasilor
tai si fara gradini de flori , si nici cu o mare de
miresme asternute in patul meu linga tine ci doar
cu ingemanarea sufletelor intr-o catifelata si sublima
atingere, senzuala si inmiresmata, transparenta si
eterna.

ca de acolo venim toti si acolo ne vom intoarce,
intr-o secunda pentru "reper", intr-o viata pentru noi

sint coplesita azi, se mai intimpla, uneori sint prea
multe de dus in spate , dar cu fiecare zi voi adinci nuanta
si voi intelege mai bine sensul lui "de ce ".

te las sa ma ravasesti cu respiratia ta si sa ma
porti prin lumi nemaivazute, te las sa ma ridici in
zbor inalt si sa-mi asterni la picioare petale din
albastrul sufletului tau, te las sa imi pindesti
soapta si sa imi ghicesti intimitatea, te las sa ma
privesti dimineata cum ca intr-un ritual imi trec
mainile prin par , adun clipele in palme si le prefac
intr-o dragoste mare , te las sa-mi masori
zimbetul si sa ridici templu bucuriei pe care o culegi
din ochii mei cind ma privesti, te las toate astea dar
amindoi stim ca realitatea e dincolo de noi, e
acolo unde ne petrecem clipele...