ne intersectăm gândurile într-un deja vu al cuvântului
izgonit din ritmul unde îngerii dansează
ritualul propriei incinerări
mă întrebi despre anatomia unei pietre
lipsite de suflet
sub ochiul adînc al rațiunii
despic piatra
în două în trei în nouă
poate voi găsi în ultimul ei punct răspunsul
se prăbușește în mine ca un menuet iertarea
acoperă trecutul cu pleoape curate
prin ochiul verde în iarnă albastru în vară
glauco în timp
trupul mi se scurge prin brațele tale îmi vorbești
despre cum o să scrii acel tratat de angeologie
cum o să mă acopăr doctor
într-o filosofie a limbajului fără tropi pentru nimeni
eu gândesc doar că și mâine imi va fi sete
nu mai contează de cine și ce dacă simt
ani de secunde pierdute cum îmi colcăie prin vene
cândva
călăuză prin țărână a trupurilor fără suflet
purtându-ți neuronii prinși în salbă
am să mă fac înger cu aură neagră
zbor pierdut și pași omenești
spre cimitirul colților de elefant
cenușii fiind

curând
ne vom regăsi aproape goi
într-un infinit de fildeș