Uneori sunt atât de obosită încât mă las privită, mă las fotografiată ca să mi se fure sufletul. Þi-l dau dar nu mă pune să zâmbesc, îi spun fotografului. El face clic. Alb de tot. Tac. Adorm. Pe mâine e gata. Am gene false și unghii imense înfipte în carne. Am părul roșu. Foc. Am o istorie și se vede în poză cum atârnă ca un bolovan în spatele camerei. El face clic. Nu a ieșit nimic, îmi spune cu un fel de reproș profesional. Pentru că nu am suflet, mă gândesc, dar nu-i spun încă. Tac. Bolovanul mă trage în adânc. Negru de tot. Nu trebuie să mai zâmbesc.