Cineva ne-a spus că vom renaște cândva subînțeleși în mansarda noastră cu fluturi
că vom declina responsabilități și alte substantive
apoi vom face podul de sus și roata țiganului peste restul lumii.
Cineva ne tot garantează termenul de inspirație și strălucirea căii lactee
în timpul care se scurge vertical ca un fluviu negru de fum
Cineva ne recunoaște după amprenta lunii încarnată în suflet
după vocea răgușită a lupului care urlă din tine însângerând cu propriul ecou depărtarea
după trupul nostru comun închis într-un imens fluture violet
ca un păcat de moarte păstrat viu până în ultimul moment…