Tu ești începutul meu în tot și în toate.
acum îți improvizez în grabă un contur dintr-o rugăciune rostită din picioare
îți fac repede în frunte o cruce mică și violetă ca să-mi rămâi suspendat între lumi
în propriul tău nume ca într-o nesfârșită și eroică simfonie.

te hrănesc în taină ca pe un fugar, deși îmi aduc bine aminte
doar eu aveam fuga în sânge
și o purtam cu rușine ca pe un stigmat al unei boli incurabile
ce îmi rodea trecutul până la os.

pe tine te cruț de neputința de a uita. îmi închid cuvintele în pian le ascund în glastre sub covoare
le zidesc în pereții inutili dintre noi.

pe tine cel care ești începutul meu te ascund în mine ca într-un uter de piatră
prin care ana se aude tânguindu-se pe clapele simfoniei a treia.