Sunt iar in autobuz. Stau jos si soarele imi bate agasant in ochi. "Da'termina odata! Intr-o zi o sa iau in ac si iti fac de hac, sa vezi tu cine cui scoate ochii atunci!" Ma aplec asupra randurilor cartii din care citeam, stiind ca nu peste mult timp voi fi din nou deranjata de cineva si intrerupta din lectura.
"Si iti place mult cartea aia?" aud o voce undeva in fata mea.
Ma incrunt si ma uit urat la omul cu sacosa care suporta cu stoicism chinurile suprapopularii.
"Hai, nu mi-ai raspuns! Zi, iti place?" se auzi din nou.
"Da, imi place foarte mult, atat de mult incat nu mai pot pierde nici o secunda, stand de vorba cu tine!" Spusei infuriata nefericitului cu sacosa.
"Ok, dar ce ai, eu nu ti-am zis nimic" se dezvinovati el repede.
"Da, sigur!" si soptii printre dinti "Obsedatule!"
"Nu se poate asa ceva! Ce face civilizatia din oameni..."Omul cu sacosa" pe care tu l-ai catalogat deja ca fiind "Obsedat!" e total nevinovat. Nu el a vorbit, dar vad ca ai probleme in controlarea agresivitatii si, cred eu, stii si tu asta, dar te complaci in aceasta stare. Nu o sa reusesti niciodata ce ti-ai propus asa."
Ma uitam in jur si nimic. Nimeni nu parea a vorbi cu mine. Toti erau mult prea preocupati cu aglomeratia, facand parca o...bucurie colectiva din acest lucru enervant.
Oricum, intr-un sfarsit, dupa cateva secunde de tacere din partea vocii, privesc geamul de langa mine. Undeva, la aproximativ jumatate de metru, ca si cum ar fi fost reflectia chipului cuiva, zaresc pe cel ce imi vorbea. Chipul viclean i se vedea ca prin ceata, sfasiat parca de razele soarelui.
"Ah, ce ma fac? M-a vazut! Cam incet pentru agilitatea ta, nu crezi?" rase el.
Tacui, doar nu puteam vorbi de una singura (de fapt, ba da, puteam, o facusem deja o data)
Enervata de noua prezenta, care nu numai ca ma deranjase din citit, dar mai era si insistenta, bolborosi in gand cateva cuvinte...usturatoare la adresa Chipului.
"Vai, vai, vai! ce fata inocenta, insa ce ganduri! Clar, nu o sa reusesti...vai abea astept, Nu o sa reusesti niciodata copila rea! Niciodata!" si incepu sa rada, sadic.
"Ce stii tu? Stii tu ce vreau eu sa realizez, chip ciobit!"rosti in gand.
"In locul tau as fi zis Litania Impotriva Fricii!"spuse Chipul ipocrit.
Involutar in memoria mea incepura a se perinda cuvintele Litaniei:"Sa nu ma tem. Frica este ucigasul mitii. Frica este moartea.."realizand ca faceam ceea ce el imi zisese sa fac, am tacut.
"Ce copil cuminte imi esti; sarguincioasa ca o eleva de colegiu"rosti el.
"Nu chiar; o eleva de coegiu nu ar stii cum sa se descotoroseasca de tine." zambi eu satisfacuta de replica mea, "inteligenta".
"Aha! si tu stii, desigur" ranji.
"Da stiu. O sa incep prin a-ti nega existenta. Nu existi esti iluzie, esti Maya. O sa continui prin a nu ma mai gandi la tine, si a te desfiinta din memoria trairile si gandurile mele. Floare la ureche!"Il aveam la mana, stiu!
"Foarte bine! De fapt, stai, plec chiar eu! Nu o sa mai trebuiasca sa porti o conversatie imaginara cu un chip reflectat pe geamul mizerabil al unui autobuz. Dar, un ultim cuvant: ceasca de cafea!"
"Orice dar nu asta!" gandi eu"NU ceasca de cafea. Este cuvantul care imi declanseaza intregul rationament in legatura cu perisabilitatea si inutilitatea fiintei. Nu. Bun acum o sa trebuiasca sa si dezbat cu idioata asta de fata."
Imi dreg -imaginar desigur- glasul si -imaginar- rostesc:"Bun, stiu ca stii despre ce e vorba, ca nu vorba doar de o ceasca de cafea."
Vocea imi imita glasul aproape perfect si incepu sa imi vorbeasca gandurile: "Nu pot sa cred ca totul e atat de scurt. Nu pot a crede ca singura noastra menire este de a ne reproduce, de a avea un servici -pe care cel mai probabil sa il detestam- si sa asteptam moartea, imbatraniti, asa cum pensionarii aspeapta postasul: cu o ceasca de cafea pentru noi si una pentru el, stand la masa, inca de la 5 dimineata din acea zi:Stim ca o sa vina!"
Vai cat de penibil imi sunau gandurile, asa, maimutarite de Chip.
"Ba exact asta e singura ta menire!"tuna vocea.
"Nu. Eu nu o sa fac asa! Nu! Eu sunt o fiinta umana, nu om. Sunt capabila de trairi. Am planuri si vise. Iubesc, nu se poate sa mor. Sa ma supun unui ciclu atat de rigid. Atat de animalic. Nu!O sa calatoresc, o sa gasesc o metoda prin care sa....sa reusesc, sa transced... "
Aproape ca as fi inceput sa plang. Aproape ca as fi simtit. Aproape ca as fi renuntat la tot. Insa Chipul disparu.
Mai aveam o statie pana coboram. Ciudat, nu m-am intrebat, ce, cine era el. Nu m-a mirat prezenta lui, prea mult. Nici universul nu mi l-a zguduit. Insa, aproape ca m-a facut sa plang.