o tăcere ca un spațiu transpirat îmi lovea cotul
îmi lovea genunchiul și singurătatea
nimic din ce era dumnezeu nu îmi desena cercuri
pe fruntea mea lată sau în sângele meu vâscos
atât de trist cu liniște emfatică și amintiri de hârtie
plecam în altă țară
când a fost dumnezeu copil gândeam să-i șterg o palmă
acum suflă dacă poți
este mare stăpân pe organismul meu