Ceasul timpului sortit
In casa crapata de profunzimea unui albastru dureros de intepator.
Atarn peste podea curgandu-mi din gura amintirile cleioase peste scandura care incet incet scoate aschii si-mi strapunge ochii...
Asa nici ea nici eu nu mai vedem nici amintirea, nici cleiul;dar se intampla ceva...
Unul dintre pereti revoltat de soarta mea isi lasa greutatea pe umerii mei apasandu-mi ochii in aschiile veninoase.
Timpul...timpul ma tine suspendat...ma tine suspendat in speranta pacii, dar...dar scandura imbibata cu sangele amintirilor tale tasnind salbatic cerand socoteala nefericirii si mai ales peretelui care nu mai conteneste a-mi apasa umerii facandu-ma sa stiu ce inseamna de fapt sa stai cu ochii larg deschisi.