la început a fost o despărțire și am lăsat un testament cu lacrimi dar mi-au furat din foi post-mortem

inimă amputată, cuvinte ce tac, himere, “mi-e bine”, pași ce plutesc câteodată spre tăcere și apoi mor unde le e locul
amintiri despre droguri despre inexistentele fantome despre mine rupându-mi teama de-a tace
despre ființa banală preocupată de sine despre o noapte cu stele și flăcări nocturne
despre zei nebuni ce mai cred în talente sau în fapte răvășite pe muntele sacru
antidot nașterii, iubire ce nu contează, prieteni, himere, copil fără teamă pierdut spre împăcare
resemnări huligani barbari autopsie aberații infantililitate
și multe altele răsună în timpanele arse de căldura insuportabilă a mobilei vechi

ziua de azi e un crepuscul pentru un mâine ratat
un fluture ce își caută copilul sau poate doar un abecedar de moarte pentru muritori
culeg realități zbârcite de frică nocturnă, mă repet, sunt vulgar, ipocrit rămas fără slujbă
un arhitect ce proiectează visurile ființelor slabe ce mă iubesc
mă târăsc prin parfumurile acestor oseminte rânjind la câte un suflet ce încearcă să zboare
„stai liniștită, frumoaso, nu e timp de tine pe lumea aceasta”

ce e sadic? Ucis-ul? Minciuna? Furtul? Ipocrizia? Fățărnicia? Respectul!?
sau doar Viața? sau Iubirea? Violul sau cartea? Nebunia sau Înțelepciunea?

eu mă retrag să dorm că mâine sufletul se dezbracă iar de un gând și se pregătește de plecare
mâine sufletul meu își va împleti căldura cu nasturii luminii
mâine un fugar se rătăcește în șoapte
mâine osemenitele le voi juca la ruletă să îmi iau un ultim gram de spaimă
mâine voi săruta nebunia frunzelor să devenim de-o seamă