agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-22 | [This text should be read in romana] |
Prima zi la Eliad, abia mi-am făcut curaj să merg... Mi se părea ceva... departe, fără puterea mea de a atinge... un loc pentru voi... cei ce din când în când vă indurați de umila mea prezență acolo, pe Agonia. Nu o spun cu răutate. I was so a little child when I got there... acum nu cred ca am crescut prea mult... tre' să învăț să cresc, nu?
Zis și făcut. Sun o amică, o foarte buna amică: "Hai cu mine la Eliad. Te rog... sunt copil mic și îmi e frică să mă duc de unul singur!" Ea: "OK. Când și unde?..." Detaliile sunt de prisos mai departe. Am ajuns la Eliad cu jumătate de oră înainte, asta după ce m-am învârtit bine de tot prin jur, cunosc zona, dar simțul orientării la mine e mai mic decât un ochi de pește... de obicei am doar noroc - azi nici pe acela... Ce facem? Intrăm de acum? Hai să ne mai plimbăm... Încă o jumătate de oră pierdută printre străduțele liniștite ale micului cartier. Mai sunt zece minute! Hai! Intrăm în sală și ne așezăm retrași de grupul de oameni ce era așezat la una din mesele din mijloc. Timid, mă uit în jur. Îmi spun că trebuie să am răbdare și îmi propun să aștept, căci nu pot face altceva. Eram decis să stau și să ascult toată seara, nu cred că vroiam să vorbesc cu cineva, pentru ca încă nu cunoșteam pe nimeni... La un moment dat îl recunosc pe Sache! vai... ia uite... dar tot nu am curajul să spun nimic. Mai trec cinci minute și intră și Elia... pe ea aproape că nu am recunoscut-o. Îmi cer scuze pentru acest lucru. A fost o dulce cu mine în seara aceasta... dar mai e un pic până acolo. Gata! Începe! Se aprind luminile pe scenă; domnul Despot, un zeu al poeziei, începe și ne încântă cu câteva poezii; nu ale sale, dar modul în care recită e sublim! Intonația! Vocea puternică! Mă las fermecat de vocea sa, de modul său de a fi... de imaginile create de intonația cuvintelor sale... BUM! "Tu ești Dragoș nu?" Eu: "Da..." El: "Știam eu că te recunoscusem!" Era Sache! Înăuntrul meu mă făcusem cât un purice, însă trebuia să continuu conversația și, spre marea mea uimire... AM REUȘIT! Bunul Sache s-a așezat la masa mea alături de mine și de Cornelia (amica mea). Credeam că sunt în culmea fericirii; dar mai e! După cinci minute Sache îi face semn Cameliei Petre [amelii], iar Camelia vine direct spre noi... Puricele devine și mai mic... "Îl știi pe Dragoș? el e DORUL pe Agonia" Eu: "..." Ea: "Bună!" Eu zâmbesc speriat și: "Buna!" Îmi dau seama că mă pot stăpâni destul de tare, sunt o fire cât se poate de emotivă, dar mă stăpânesc bine! E OK! Doi dintre cei mari de pe Agonia veniseră să stea cu mine! După câteva cuvinte Amelii se întoarce la măsuța ei. Sache îmi face prezentările de la depărtare, arătându-mi: "El e... el e..." Amețitor, dar incredibil, rețin o groază de fețe și de nume. Am să trec un pic peste ceea ce s-a mai întâmplat pe acolo... am să încerc să povestesc doar ce m-a impresionat și mai ales ceea ce mi s-a întâmplat mie. Mi-am luat o groază de notițe... dar parcă acum îs hieroglife... nu mă pot controla deloc în ceea ce văd și scriu. Îmi cer scuze lui Paul Bogdan [Pan], intenția lui a fost frumoasă legat de formația Excentric, dar mie acei băieți nu prea mi-au inspirat multe. Sunt convins însă că vor reuși, dar mai au fooooooaaaarte mult de lucru. La un moment dat se apropie de noi Adriana Marilena Simionescu [amadriada], Sache îi spune cine sunt, însă ea se uita un pic ciudat la mine; nu mă cunoaște... Nu știu dacă m-a citit, dar e la fel de călduroasa ca și ceilalți; mă salută și apoi se retrage ușor... Nush cum vine vorba de recitat și eu spun ca nu am curajul, că poate să îmi recite altcineva versurile, dar eu nu pot merge acolo căci mă bâlbâi infernal de tare la câte emoții am. La care Sache găsește imediat soluția. "Am să citesc acum o poezie a lui Cirjan Dragoș, dorul pe Agonia" spune Amelii și arată spre mine, iar mai departe se rupe firul. Nu cred ca am auzit decât două versuri din poezia mea, pentru ca Elia se ridicase și venea deja cu pași repezi spre mine! Puricele făcuse implozie de data asta! Trebuia să stau cuminte si să mă mențin pe baricade! Ce Dumnezeu, doar nu o mușca! Nu știu dacă mă credeți, dar nu mai țin minte nici măcar un cuvânt din prima discuție. Eu pe Elia o admir foarte mult, și nu mă așteptam la atâta căldura din partea ei așa… de la primele cuvinte. E bine ca nu m-am pierdut. Ba da! Îmi aduc aminte că la sfârșitul discuției i-am spus că eram sigur că roșisem mai rău decât o tomată :P (bine, nu chiar în cuvintele astea). Între timp pe scena urcă poet după poet. Citesc poeziile lor, poeziile celorlalți, poeziile altor poeți. Mi-a plăcut ideea și am să vehiculez ideea de poezie colectivă. Urcau pe scenă mai mulți, citeau alternativ poezii, iar eu încercam să cuprind cât mai mult din vocile lor, din versurile cărora glasul lor le dădeau formă și viață. Amelii vine la mine și îmi spune "Vezi că ți-am modificat poezia..." Eu mă uit aiurit la ea. Asta se întâmpla când Elia era încă lângă mine! "Da?" Îi dau foaia și o rog să o scrie, spunându-i că în seara aceasta va apărea pe Agonia. Surprind puțin din fiecare, mai ales modul în care recită, modul în care vorbesc, în care privesc... Pe scenă sunt acum Amadriada și Elia. Citesc fiecare câte o poezie, pe rând, bineînțeles. Sache îmi povestește despre scrierile Amadriadei și legătura cu textele sale, eu o ascult, apoi o ascult pe Elia... Sunt eu chiar atât de naiv sau e chiar prea frumos sa fie real!? Apoi urcă pe scena Amelii în locul Adrianei. Amelii... cu poezia ta..."Trecea"... pur și simplu m-ai făcut să visez. Am închis ochii la un moment dat și am văzut imaginile pe care tu mi le dictai cu voce tare... Amelii... poezia aceea mi-a rămas încrustată adânc în suflet și pentru acest lucru îți mulțumesc. Duetul Amelii - Elia continuă, iar eu privesc fascinat. Cred ca arătam mai rău ca un copil care văzuse pentru prima data un fulg de zăpadă... M-ai impresionat, domnule Despot, și tu, Sfinxule. Modul în care recitați, și mica voastră melodie de la sfârșit... acel ritm de hip hop a fost de-a dreptul BESTIAL! Cu toate ca eram emoționat pâna în vârful urechilor m-am simțit ca acasă și pentru asta vă mulțumesc și promit să mai vin! Þin să mulțumesc și lui Paiu Constantin [titi tulea] și lui Ravendark pentru căldura cu care m-au întâmpinat. Și țin să mulțumesc tuturor pentru căldura oferită. Promit să revin oricât de des îmi permite timpul. Și îmi iertați încercarea stângace de a relata întâmplările mele de la Eliad pe ziua de azi... M-am grăbit enorm să scriu... mâine dimineață nu aș mai fi putut scrie nimic despre voi... și aș fi rămas cu o parere de rău... E prima impresie... și a fost nespus de frumoasă :P !!!!!!!!!!! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy