Monștrii invadează iară lăcașul sfânt al gândurilor învolburate.
Nu e posibil oare să fie ridicat un dig completat din toată indolența omenirii? Sau poate un vaccin…
Forța iscată de căderea liberă a următoarei zile mângâie creierul obosit.
Fiecare clipă doare, și atunci vrei să fie mâine. Mereu mâine. În fiecare milisecundă o altă zi. Nouă. Poate mai bună.
Fățărnicia se pare că este rodul nefastei minciuni.
Îmi tremură mâna. Îmi tremură sufletul. Circumvoluțiunile s-au strâns parcă într-un rânjet. Mi-e cugetul greu iar plămânii parcă nu vor să mai asculte.
Aerul înțepenește în drum spre miezul inimii.Mâine. Mereu mâine.
Speranța nu trebuie să ne părăsească niciodată.
...Ea pașește înainte, braț la braț cu soarta.
E dimineață. O altă zi își face loc, timid dar sigur, în viața noastră, tăcută dar plină de noi trăiri.