aș fi vrut să dezleg o taină uneori spre irizațiile acelea nevăzute ale sufletelor
să o împărtășesc numai cu tine ca și cum alți ochi nu ar mai fi să îi lumineze miezul
ți-aș fi spus eu nu mai pot fi iubită decât în nefiresc în neștire în nedreptate
pentru o singură zi plătesc prețul anilor netrăiți pământurilor necălcate
cerurilor nedeschise norilor neplouați ierbii necosite florilor strivite



ți-aș fi spus că am încercat să simt iubirea și astăzi fără cale întoarsă
și m-am împiedicat de asfaltul topit al gândurilor absurde
bătătorite deviant spre neînțeles
ucigător în mine cuvântul care nu îmi lasă decât zimți tăioși


ți-aș fi spus că un timp mâinile îmi sunt legate chipul mi-e ars inima căzută
aș fi plecat fără nici o urmă de întristare apoi ca dintr-o mărturisire spre icoanele albe