se prea poate sa se duca naluca
inima mea uneori cu liftul intre
etajele sertarele treptele schelele tale
sa sara prea libera un parleaz
sa sape o matca in care sa te bea
orice
numai sa te ajunga

mai nou coboara prin burlane
odata cu ploaia
se scurge de pe tample inspre podea
mandra ca te trece
ca o naduseala

deseori ia forma unor ochi cu gene intoarse
inspre afara
in insomnii inoata bras
clipeste a sange inima mea
n-o opri stapane n-o strivi in somn
nu inventa scuze
las-o-n orbecaiala ei beata
sa-ti poposeasca undeva

acolo unde uneori orbecaie
beata
si inima ta