să nu mai gemi în noaptea astea cu timpul stors pe lângă pernă
să nu mai gâfâi sub fuga fricilor sub pumnul lui Dumnezeu
să nu te mai văd auzi să nu mai văd cum transpiri a lună
cu pielea-n cârligele altor întrebări mai drepte
să nu mai plângi pe înfundate nu te mai mângâi
să te pitești în colțul celulei acolo în întuneric flămând
să fii ce vrei și încă un pic pe lângă perete spre ivoriu
să curgă din tine îndeajuns de multă tăcere încât
să pot adormi și eu

gândule

nu vorbesc cu mine ai greșit nu-s nebună
mă cert cu cel ce are atâta putere uneori încât îmi sare în față
iar alteori e atât de slab încât mi se topește în palmă

gândul

cela dus de mult de-acasă alintat și zurbagiu boem și liber
cela bun cu gust de pere și agiazmă
cela purtat la gleznă ca un ghid
fermecătorul ninsul nestinsul

gândul

că vii murind
că mori se duc la vale
că roșul mă arde încă-n pocale