Copilarie

Sub matasea groasa a prafului,stau cu filele invechite cartile copilariei.Pe rafturile sufletului si ale mintii sub un paienjenis de uitare usoara sunt parasite suluri antice de pergament ce definesc copilaria.Dar nu exista nimic ce defineste copilaria mai clar si mai dureros decat sufletul...
Panzele se rup,iar cartile pline de nostalgie isi arata in sfarsit comoara lor unica:crangul copilariei.
Lacul de argint din adancul padurii nu poate fii decat sufletul fraged de copil iar parfumul vag de gutui cheama in trecut.Intre paginile ingalbenite se simte parfumul anilor enumerati cu cate o petala de trandafir...Coltul de mult inchis cu un lacat greusi ruginit se deschide lasand o lumina placuta sa sfasie tesaturile dese ale uitarii...
Primavara,la fereastra curata bate usor un zarzar in spume scuturandu-si puful alb de pe ramurile fragede.Dimineata,soarele somnoros alunga visele ciresilor in floare lasand vantul sa treaca prin fluturii marunti ai fructiferului tanar.
Pe masa de tei sta in lumina soarelui in colb de papadie o vaza de portelan scump,brodata cu urme aurii.Scaldate in apa curata a vazei,brandusele vanete si mandre zambesc cu petalele desfacute risipind adieri calde de mireasma.
Afara zambesc ciresii si zarzarii,teii si castanii juni.Si tottul e tanar si frumos,racoare si coplesire.Doar brazii stau la fel,ca-ntotdeauna cu crestet de smarald.Ei le-au vazut pe toate-si copilaria,si tineretea si batranetea ramanand astfel in cursul nemuriri.Si raul a trecut si de frig si de soare si de tristeti si de bucurii povestind tuturor prin murmur linistit si uneori salbatic clipele de bucurie si mai putin placute.Si toti care-au vazut toata vesnicia si-ar fi dprit sa nu o vada...
Aceste vorbe sunt ultimele cuvinte scrise in fila memoriei.
Sa nu intelegem niciodata aceste cuvinte!Sa le lasam acelora care si-au dorit sa traiasca nemurirea!
S-au deschis portile nostalgiei si cu siguranta se vor inchide iar.Le va deschide un suflet alb cu crestet nins ce va privi cu usoara disperare si ironie cuvintele intiparite de suflet pe aceste file si isi va da seama cata dreptate au avut vorbele acelea rostite de un glas cunoscut ce mangaia urechile unui copil chemandu-l la pieptul sau...
Acum nostalgica-ntrebare,
Aprinde in noi al dorului foc:
,,Unde esti copilarie,
Cu padure ta cu tot?''
(Mihai Eminescu)