Abjuram usor; de ce nu ne-am lepada conformismul, urland haotic prin bulevarde nebune, vizavi de-un graunte, ce paste iarba seaca a mainelui ce -l gandeste?(moartea) De ce n-as gusta verdele ierbii mutiland, de ce n-as adulmeca foamea mizeriei de ieri? De ce-as gandi si povesti mainii… de ceea ce a fost ieri?
Sunt crud precum moartea, mi-e destinul neincoltit. Nu-s fapta rasplatita prin sabie, nici rana usurata de lama; sunt doar urlatul de mine in iadul ce l-am trait.
Nu-i scancet si bocet sa nu-mi curga rosu prin vene, nu-i parerea de ieri sa nu imbatraneasca prin mine. Traiesc cosmarul celor ce n-au trait si visul celor ce cred ca exista. Sunt cei ce dusi, cred ca speranta se-mplineste prin lupta necontenita cu pricipii ale caror sensuri au murit demult. Zvagniri pavloviene!
Mi-a astept cu reaua credinta de la inceput, rostogolirea nepasarii mele de mult, de putere, invingator si conducator de lasi ce-au urmat viziunea; imi vreau capul vazut pe esafodul numarului de neofiti ce te cuprinde, in jurul taliei tale de nestiutoare. Te astept cu ingeri cu tot!
Am plans mult sa-ti sriu aceste vorbe, fii blanda si lasa ne-ntelesul!