Diana se considera norocoasă. Împreună cu cei doi frați ai ei, aveau libertatea să se joace, aveau mereu bani de buzunar si niciodată nu le-a lipsit nimic.
Mama le permitea aproape orice pentru că după cum le povestise ea a fost orfană și pe vremea când fusese de vărsta lor nu a a vut niciodată o jucărie să se joace, de multe ori nu avea ce mânca decât o felie de pâine inmuiată în apă și dată prin zahăr și aceea primită din milă, de la o vecină.
În fiecare an de Paște mama le cumpăra haine noi. Diana nu va uita niciodată ce mândră era ea de noii ei pantofiori de lac si cu câtă nerăbdare aștepta băieții de pe scară să vină să o stropească cu parfum pe rochița nouă.
Într-o iarnă în ajunul Crăciunuilui, mama le-a spus că va veni Moș Gerilă dacă au fost cuminți. Așteptau toți cuminți, admirând bradul împodobit iar Diana își repeta poezia în gând plină de emoții. La un moment dat au auzit trei bătăi afară și un glas gros a întrebat:
“Sunt copiii cuminți în casa asta?” Toți trei au paralizat de emoții iar mama a răspuns:
“Aici sunt copiii cuminți Moșule”
Când Diana l-a văzut de aproape pe Moșul a fost atât de șocată încât a izbucnit revoltată: “Ãsta e Nea Max”. Nea Max era un prieten de-al tatălui, un bărbat înalt și solid cu barbă care locuia în blocul din spate. În acel moment mama a străfulgerat-o pe Diana cu privirea și fetița a înțeles ce vrea mama să-i spună…Diana a adăugat repede: “Este Moșu, este Moșu!” . Oricum frații ei nu au recepționat primele vorbe ale Dianei, erau prea ocupați cu jucăriile primite.
În următoarele zile Diana a fost foarte supărată pe Nea Max, căuta să-l întîlnească ca să-l întrebe de ce a venit in locul Moșului. “De ce n-a venit Moșul adevarat?” “Asta înseamnă că n-am fost cuminți? Sau Moșul nici nu există?”