Noaptea, afară, doarme.
Înăuntru, bea cafea.

Eu...închid ochii, îi deschid. Miros de scorțișoară în cafea și pe buzele mele. Și mă simt de parcă mi-ar fi poftă să strivesc între dinți primele cireșe. S-ar auzi până departe, până la oamenii cuminți fericiți.
Da. Fericiți cei ce dorm și nu cunosc șchiopătatul nopții.

Iar eu...mi-e doar frig în tălpile goale. Mi-e dor.