Nu trece o singură zi fără să simt, mai mult sau mai puțin acut, diverse insatisfacții... Oricât de patetic aș încerca să evit incidentele neplăcute, Domnul nu se lasă înduioșat și mă nimerește zilnic cu lovituri dureroase, sub centură, la nivelul sufletului... ‚Îți este benefic, fiule, din punct de vedere spiritual să o încasezi din când în când de la Mine!’ e explicația brutalității divine pe care mi-o însușesc naiv, deoarece mă face să simt că sunt oarecum agresat... din dragoste.

Mda... Domnul mă faultează pentru a mă smeri, probabil. Mă umilește periodic pentru a nu uita cumva că sunt un nimic. Da, îmi întinde mâna după fiecare prăbușire! Mă ridică afectuos din praf și îmi pansează rănile ca un adevărat Părinte... ‚Mulțumesc, Doamne!’ e gratitudinea pe care mi-o exprim prompt, în rugăciuni. Din păcate, Domnul... se gândește deja la următorul asediu.

Mă îngrozesc când mă gândesc la faptul că, la începutul creștinătății, au existat indivizi ce își doreau să aibă parte non-stop de suferințe majore... chiar moartea în chinuri! Pe mine mă sâcâie enorm neplăcerile cotidiene, iar acele persoane vânau dureri odioase cu zâmbetul pe buze! Incredibil... Un masochism incredibil, nu-i așa?! Pentru a face pe plac marelui Sadic!

Of, cât îmi doresc să fiu și eu sadic! Măcar pe durata unei zile...