Sunt ani ce ma imbraca-n ghips, sunt ani de smoala, blestemati de ani ce ma tin in loc ca pe un gunoi secular. Sunt ani ce mi-au sters pigmentul din obraji si mi-au pictat cearcane adanci in suflet…ani in care am trait tot mai putin si am murit tot mai mult, in care am zambit tot mai rar si am oftat tot mai des.
Ani sunt, in care, tradat de boli si memorii, am devenit mai mult » cel ce-am fost » decat « cel ce sunt », in care am uitat ce gust avea sarea din buzele tale si ce nuanta aveau ochii tai albastrii, ce senzatie ciudata imi dadea parul tau umed ravasit peste umerii mei…
…ani in care am iubit ca si-odinioara.
As vrea sa iau o foarfeca si sa decupez din viata-mi anii de singuratate. De-ar fi posibil…oare ?
…ar insemna sa raman cu un petec de cenusa...si sa vina crivatul sa ma sufle din sicriu, sa ma ia valuri sa ma spele, si-apoi sa curg, iar, in pamant, mai pur si mai curat…dar trist ca la-nceput.