Visez...la o umbră, la umbra unor pași, la umbra unui glas...
Nu se poate, cineva, câteva gânduri agitate îmi tipă în ureche...
N-aș vrea să le-ascult dar...
Tăcere...
Singurătatea mă-npresoară cu brațele ei lascive dorindu-mi fericirea.
Unde sunteți voi speranță, bucurie? M-ați părăsit!
M-ați încurajat o veșnicie...preț de-o clipa, apoi ați dispărut lăsându-mă pustie.
Nu spun nimic despre el...deocamdată...
Eu camuflându-ma în ascunzișul cameleonic al indiferenței mă deplâng.
Ce-am făcut din mine? Ce i-am făcut sufletului meu?
L-am izgonit în cele mai ascunse tenebre ale existenței mele, l-am părăsit...părăsindu-mă de fapt pe mine însămi, uitându-mă închisă în durere, ascunsă de lacrimi...