pentru drumurile trecute peste ciulinii unor neputințe, te am să mă încalți cu mângâieri.

pentru apele ce nu mă țin deasupra, te am să îmi crestezi branhii cu lama disperării celui ce nu vrea să-și piardă lumea, unica.

pentru cerurile încremenite, strivite între gânduri, te am să faci loc unor curenți de aer.

pentru orele în care adun fericire, te am să întorci clepsidra.

pentru...

tot pe tine,

tot pe tine și încet, încet, ajungi să mă cunoști. sunt ceea ce poți face.