Scutură-te de mine
când te doare strânsoarea aripilor deznadejdii
că nu te pot păstra, nici în această lume.
Am să mă usuc, frunză-n vânt,
și-am să mă pierd în marea de iluzii.

Zidește-mă în piatră de temelie
și poleiește-mi statuia cu praf de stele,
să mă poți arăta, astfel, lumii.
Am să fug, în roșul și verdele meu crud,
căci nu pot sta așa rece și dreaptă
în fața ta.

Sărută-ma,să-mi iei din vis suflarea care,
numai acolo poate striga numele tău,
dureros de drag.
Mă voi deschide
în privirea aceea mută
și voi uita.

Cheamă-ma,și-am să dau navală,
cu cireșe la urechi și maci arși de soare,
cu faguri de miere și vin ghiurghiuliu,
cu lacrimi de bucurie si șoapte de dor.

Tu știi iubire
că nu-i loc unde nu te-aș urma,
cu ochii închiși,
flămânzi să te simtă altfel
așa cum ești cu adevărat.