N-a fost să fie, n-am vrut să fie, nu m-am străduit să fie... altceva în viața mea decât, un noian de singurătate. Am terminat de citit o carte, o carte simplă, scrisă curat de o femie a prezentului... deși eram în carte - cititorul, mă regăseam în fiecare filă ca personaj, cu bune cu rele, dar mai ales cu singurătatea apropierii de duminică... Luni, marți, miercuri, joi, vineri sunt zile pline și de viață și de activități cotidiene... sâmbăta ziua ce alunecă spre dumincă... zi din care lipsește acut prânzul în familie, comunicarea între membrii acestei familii din care fac parte... singurătatea de unul singur e parfum pe lângă singurătatea în doi, în patru daca îi adun și pe copii, în și mai mulți dacă îmi adun și celelalte rude...
E aproape opt și jumătate, ora și-i duminică... mă îmbrac și plec până la mare, mai e puțin și vine toamna... și parcă merit să-mi plimb singurătatea pe malul mării, oricum ai mei sunt cu toții plecați, care pe unde a vrut... azi nu trebuie să fac mâncare, nu trebuie să fac nimic... pot lua prânzul undeva la malul mării...