tu vrei sa lași în mine
durută seară rară

peștele realității
mă înghiți
în ultima sorbitură de cafea

punctul
un pic mai mare decât
jumătate de Infinit
se strânge pe
nodul verde
din inima plopului



din coaja zidului
pe scara iluziilor
tăcerea rostogolea marea piatră

pe-o pânză nevăzută
pictorul orb
schiță un ochi
ce clipea des
și vedea totul

în visul meu
din împietrita clipă
cânta ultimul surd

o noapte
se strânge-n dor nătâng

tu n-ai știut că gândul
aleargă-n gol și-n vis
readâncind în mine
cel mai duios abis

amintiri vii
din seara cea mai tristă
neliniști vechi treziră

plaja mută
se făcu ea însăși
peștele





Constanța, 1 septembrie, 2009