și dacă nu mai avem putere să deschidem gura pentru sărut? spaima să semene cu un costum de Halloweeen, mult prea strâmb, mirosind a blană de lup... să înnodăm umbrele viselor, doar așa, în nebunia unei loviri pe creștetul unui semn diacritic! sau să ne blocăm la sfârâitoarele țipete ale speranței disperate! să ne trezim alergând, stupid, pentru o cerere... să desenăm papagali pe oglinda patinoarului! să mimăm jocul, să-i numim pe toți Einstein! și să le mărunțim râsul, mirarea... clădind dărâmarea.
omul își va aplauda mereu piramida cu scorneli! căzăturile iubirii se vor lepăda într-o cană de ceramică neagră, unde pedepsele se strâng în îmbrățișări, ca să fie mai grele... dublete de nopți care te intoxică brusc, cu vid!
și dacă se schimbă durerea cu incredibilul parșiv, care deschide cutia de insectar și poruncește fluturilor să sară într-o lume care le va vâna acele... ca să simtă agonia, chiar și mâna sadică a celui care nesocotește sacrul morții? cineva, se pare că s-a speriat... și-a provocat totul, ca să se uite sfârșitul de fericire! de ce să mori zâmbind, ca îngerii?

7 octombrie 2009, 00:33