Noaptea revine ca o caldă îmbrățișare, ca o dulce scăpare din abisul cotidianului. Încerci să te întorci mereu în aceeași poziție, în același loc demult știut, mică madeleine a timpului mereu pierdut... Reveria momentului, dorința de a face mereu parte dintr-un micro-univers fad și deșănțat te transformă în jar, căldură puternică a inimii care bate, ate, te...
Ziua revine ca o lacună pe care o doreai pierdută în labirintul minții confuze. Te trezești și de fapt nu vrei să te trezești. Dar reflexele nu pot fi ascunse pentru multă vreme: trebuie să te ridici, să înfrunți realitatea, omul, durerile, pasiunile, iubirea. Din acel moment zărești scăparea, dar nu poți schița nici un gest de simulare: ești doar un om, deci laș prin excelență, o cârpă care va hrăni viermii pentru decenii de putrefacție continuă în cutia tristeții și a colivei...Trist? Nu, dar iluzia este din nou prezentă. Din nou vom păși pe meleagurile magiei,la pieptul mâniei și a resemnării... Suntem în viață.