Primului născut, Anya Nicola

Cuvânt înainte

Copila mea dragă, număr zilele de când viața mi-ai schimbat-o. Totul a fost brusc și radical. Nimic din ceea ce rațiunea îmi pregătise nu se potrivește în acest puzzle. Afectul a părăsit acea amforă în care stătea chinuit dinaintea evidenței și de atunci parcurge neistovit drumul dintre neștiința ta și covârșitoarea, complicata mea existență. Copila mea, ești sânge din sângele meu, ești carne din carnea mea și simt, știu că astea nu sunt deloc îndeajuns. Ești o prelungire dureroasă a ceea ce sunt. Încep să înțeleg propria-mi metamorfoză. Tot ceea ce nu mi-a reușit a iubi în astă viață se năpustește nebun spre tine sufocându-te. Știu asta și te simt strivită de neputința de a înțelege ce ți se întâmplă. Primele tale contacte cu astă lume le-ai stabilit prin mine, o alegere nefericită, dar nu ai avut alternativă. Sunt tatăl tău, un maestru al simulărilor în arta mincinoasă a comunicării, arta preferată a umanității în care predomină diletantismul. Toți care te-au cunoscut în cele câteva săptămâni de viață te confundă cu mine, dar nu am simțit nici o dovadă a deconspirării identității noastre.
Copila mea toate aceste rânduri le vei afla cândva și sunt doar un preludiu amăgitor a ceea ce vei descoperi singură în timp. Toate învățăturile mele sunt fără sens dinaintea perceptelor, simțirilor, trăirilor tale. Adevărul despre mine este ca nimic în această lume nu mi-a sedus suficient spiritul, deși sunt unul dintre puținii răsfățați ai sorții care au văzut și au înțeles toate culorile, am sedimentat aromele si parfumul acestei lumi, am tânjit pe ascuns și am obținut mângâierea fiecărui gest uitat pe mine. Toată elegia acestei lumi, purtată între ludic și liric nu te vor completa niciodată, pentru că nici mie nu mi-a reușit vreodată această amăgitoare simbioză, cu tot desfrâul de care sunt capabil (și crede-mă copila mea, sunt tributar desfrâului). Recunosc acum în fața ta, că am greșit reducând această lume la o galerie de portrete lipsite de viață, pentru a ignora dinadins dramele ei. O sa afli la rându-ți, că nici măcar propriile drame nu-ți vor folosi la nimic. Ele doar te vor ascunde lumii și te vor hărțui în momentele de cumpănă, când vei fi obligată să alegi. Ca și mine, vei trăi între “azi, nimic …” și “mâine, sper la ceva viu …”. Sunt atâtea prăbușiri în astă lume, încât vei ajunge să compari frumosul din culorile curcubeului cu frumosul extras din liniștile succesoare prăbușirilor. Acum ești atât de frumoasă încât posteritatea îți reneagă existența. Nimeni nu este mai îndreptățit decât tine în a-ți creiona destinul.
Copila mea, de-a lungul existenței mele am amestecat păcatele, uneori le-am aprofundat de-a valma. Singurul păcat dinaintea mea a fost doar anularea conștiinței, de la acel moment nimic nu a mai contat, pentru că era total lipsit de valoare. Nici păcatul înfăptuit nu mai are valoare fără conștiință, iar eu mă amăgesc cu speranța că tu nu vei avea parte de asta, că vei refuza conștiinței exilul. Armonia unei existențe este dată doar de echilibrul conștiinței. Lipsa armoniei înseamnă doar existență în umilință, ceea ce vei afla cu certitudine, o motivație existențială pe care umanitatea o savurează cu voluptate. Din pluton se poate evada numai dacă te răzvrătești, singura metodă sigură pentru a fi exclus, pentru a te salva.
Să-ți amintești copila mea, că rațiunea îți va fi singurul aliat în această existență. Nu vei putea niciodată să posezi ceva dacă îți pierzi mințile cedând afectului, iubind fără discernământ. Anulând rațiunea nu mai ai nici o utilitate dinaintea celui căruia te oferi cu totul, dar știu că este în legea firii să cedezi total odată în viață. Tot ce ai păstrat cu sfințenie, tot ce-ți desemna superioritatea se va frânge, dizolvat în neantul deșertăciunii. Îți vei cultiva inconștient suferința, o reacție naturală și organică a afectului, va fi prima ta operă de artă. Atunci vei afla natura creației, îl vei cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu. Va fi singurul tău război real, dur și fără menajamente, fără prizonieri. Vei confunda gustul disprețului cu cel al fierei, dar să nu te sperii, va fi războiul dintre tine și tine, în tine, lupta cea mai dură care va avea ca finalitate înscăunarea definitivă a rațiunii, cea care va așeza sufletul în camere perfect egale, în care își vor găsi locul deopotrivă, compasiunea, toleranța, generozitatea și iubirea. Atunci, doar atunci vei afla definiția reală a noțiunii Om, vei fi completă sub biciul rațiunii pure și dure ca un diamant șlefuit de cel mai fin și rasat meșter, viața.
Sunt multe, mult mai multe de spus, dar este mult mai frumos sa le trăiești, astfel întregindu-te. Mă gândesc perfid și plin de rușinea speranței că singurătățile noastre se vor întâlni cândva.
Copila mea, mă completezi prin existența ta. Pot doar a-ți mai ura “Bine ai venit, în astă lume!” . Numai tu, draga mea, vei putea decide “Cât rămâi!?...”

Cluj Napoca
decembrie, 2009

acum "Jurnalul Mediocrității" este complet. va vedea lumina tiparului în primăvara lui 2010, imediat dupa botezul fiicei mele. mulțumesc tuturor celor care m-au disprețuit sau au fost alături de mine în cei patru ani în care am scris această carte. reverențe.