agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3870 .



Clișeu 1: finiș de cursă
personals [ ]
pune-ți o dorință ca și atunci când mănânci ceva Nou!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Tyly ]

2009-12-30  | [This text should be read in romana]    | 



Dacă ar fi să dau bani la câți cerșetori îmi ies în drumul spre casă, aș deveni eu însămi una dintre aceștia. Ai zice că e un nesfârșit presărat cu florile răului, cu tânguieli, cu handicapuri, cu renegați. Uneori, mă împiedic. Tot trupul mi se cutremură, alerg spre găsirea echilibrului, trecătorii se uită mirați sau, mai degrabă, contrariați la mine, nimeni nu încearcă să-mi sară în ajutor. Continuu să gonesc împinsă parcă de amărăciune. Respir greu, sacadat, hainele mă strangulează. Îmi vine să-mi smulg sentimentele de rușine, de revoltă, de neputință dar sunt prea ocupată cu redresarea pe traiectorie. Mi-e frică să nu cad. Pe tot itinerariul senzația de singurătate nu mă părăsește. Mă bântuie o suferință care vrea musai să petreacă cu mine și numai cu mine acest finiș de cursă 2009.
Mă întreb de ce nu există, oare, și cerșetori de poezie! Din asta am mai multă. Aș putea dărui tuturor celor ce stau cu brațele întinse de parcă ar dori să le citești în palmă. Câte una fiecăruia, sau măcar câte un vers. O rimă, o metaforă, un epitet. Cuvintele mele conțin frumos, bun, delicat, sensibil, sincer. O hrană mai mult decât naturală cu ambalaj ecologic, numai bună pentru suflete. Ar avea nevoie cineva de un pic de lirism, de un pic de umor, de un pic de ficțiune, de un pic de copilăreală? Atunci cereți și vi se va da!
Și ca să nu fiu înțeleasă greșit, vreau să vă spun că poezia asta mare, interminabilă și gustoasă mai ceva decât cozonacul de Crăciun este a poeților, nu-mi aparține decât relativ, așa precum binecunoscuta teorie. Eu am gustat din ea cu atâta poftă încât mă mustră conștiința că eu mă îndestulez iar alții, poate și ei vor, mor de foame și nu li se dă nici măcar o felie...
Poeții sunt darnici. Sufletul lor împodobit mai frumos decât bradul este chiar Moșul pe care l-am așteptat în fiecare an cum și în acesta pe care curând îl vom părăsi, fiecare în felul lui, dar, desigur, pentru toată lumea, definitiv. Presărați pe unde nici nu gândești, aidoma unor trandafiri, dintre care unii mai și înțeapă vrând să culeagă frumosul - căci fără spini, florile acestea n-ar avea atât orgoliu, atât farmec, atât parfum - ei se aștern în calea celor ce au ochi să vadă.
Eu spun doar atât: închideți pentru o clipă ochii și puneți-vă o dorință!

(30 dec. 2009)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!