Totul este atât de ciudat și îcâlcit! Sau le văd doar eu așa? Absolutul rămâne îndepărtat și veșnic inaccesibil, dispărând în spatele bietei amăgiri multicolore pe care o numim lume sau viață. Depunem eforturi ca niște furnici și totuși ne învârtim mereu în cerc. Oare ne vom atinge obiectivul? De ne-am putea măcar da seama care este obiectivul! dar în cazul acesta l-am fi atins. Prin urmare, ar trebui să fie doar o pornire nedeslușită, un instinct. Dar nu dispunem nici măcar de un instinct nedeformat. Ferice de animale, căci ele îl au! Uită-te la acel instinct sfâșiat, încâlcit, contradictoriu pe care îl numim rațiune, în comparație cu cel sigur și neviciat al animalelor. Lumea asta este foarte stranie...