Sunt în abisul nopții fără lună și mă alin cu sunetele melodioase ale râului pe al cărui mal sunt eu - palid și elegiac din cauza iubirii ce am pierdut-o azi.

Încerc să te calmez cu vorbe de consolare, duioase, dar in acelaș timp triste și dureroase. Adevarul este crud. Știu că ești doborât de amintiri ce te-apasă din ce în ce mai mult odată cu trecerea fiecări secunde. Ești aproape mort... încerc sa te reanimez cu șoapte vide. Te simți nenorocit. Și eu la fel.

Te înțeleg... a fost exact ceea ce ai dorit tu, însă, s-a pierdut precum o frunză ce cade din salcia de langă mine in râu și se pierde printre valurile nepăsătoare.

Însă, stai liniștit... sunt sigur că în al tău pământ uscat din care a fost smulsă singura floare, va răsări o alta – mai frumoasă și mai colorată, mai durabilă...

Așteaptă, fericirea o să revină, iar de această dată va fi mai mare și mai melodioasă, care iți va domoli durerea cum unui muzician îi răcorește urechea o vioară ce scoate sunete dezolante, care insa aduc incantarea.

















Cu drag și optimism,

Al tau pentru vecie,

Tudorică Cezar