inima mea a căzut pe un taler de balanță, neuroni de cupru s-au trezit cu poftă de roșu, licitând pentru o mireasmă de căpșună... și tac, mă uit la dor cum crește, foc tomnatic, de arțar japonez, adâncindu-se pe un gând de cometă, plecat să modeleze bronzul statuii tale... și eu zâmbesc, întind brațele spre iubire, mă trezesc un suflet roz din flori de cireș! îmi cresc silabe de primăvară, simt amintirile care m-au făcut femeie... și alergările pe caii liberi ai destinului!
inima ta a căzut pe celălalt taler de balanță, ca să-mi găsesc echilibrul... și să învăț să te nasc! sânul meu să-ți fie alinare, con de brad coreean, violet, deschis de piruetele balerinelor din amurg! ochiul meu să-ți fie lume și să te legene ca arborele pagodelor... să pară că timpul stă în loc și pietrele se albăstresc a eternitate, mătasea fanteziei să tremure în sfere albe, de șoapte romantice, din flori de călin... doar balanța să știe că ne iubim!

3 februarie 2010, 01:36