Eu…scriu. Doar scriu…Nu știu ce sau de ce. Nu știu pentru cine. Poate chiar pentru tine. Da! De fapt, îți scriu ție. Mă-ntrebi de ce? Poate pentru că nu-ți pot vorbi.
Nu știu ce să-ți scriu, dar…îți scriu. Eu doar scriu. La asta mă pricep. Dacă aș ști, ți-aș desena…dar, nu știu. Eu așa mă exprim: prin scris.
Þi se pare că mă repet? Poate. Dar asta îmi vine să scriu…și scriu.
Te-ai supărat? Bine! Atunci nu-ți mai scriu. Nu-mi place să te văd supărat! Cum? Nu ești supărat? Aaa…mai vrei să-ți scriu? Îți place? Mă bucur! Pentru că, știi… eu la asta sunt bună! La scris. Dar, vai! mi se termină cerneala. Ce mă fac? Nu mai pot scrie!
Stai! Te rog, nu pleca! Mai rămâi… Gasesc eu ceva cu ce să scriu!Uite! Mi-a venit o idee: înlocuiesc stiloul cu ceva cu care îți voi putea scrie mult și care nu se va termina ca și cerneala aia afurisită. Am și găsit! Îți voi scrie cu degetul în praful de pe drum, sau în nisipul mării…sau poate chiar în zapada moale. Voi scrijeli pe o tăbliță de lut sau în scoarța unui copac.
Dar stșii ce? Nu-ți voi scrie mult, ci doar două cuvinte. Da, două cuvinte care fac mai mult decât toate cuvintele la un loc. Sunt două cuvinte simple, dar care împreună valorează mai mult decât orice. Știi la ce mă refer? E simplu, chiar foarte simplu. Și totuși atât de complex. Prin ele pot să-ți scriu ce simt, ce gândesc, ce pot, fără să umplu pagini întregi. Vrei să știi care sunt acele cuvinte? Păi încă nu știi? Atunci ți le voi scrie: TE IUBESC!
Ai văzut? Ce frumoase sunt, așa-i? Și dacă vreau, le pot scrie pe mii de foi, în praf, în nisip, în zăpadă, pe tăblițe de lut sau în scoarța unui copac… dar mai degrabă ți le voi scrie pe pereții inimii tale ca să nu uiți niciodată aceste două cuvinte simple. Așa că, nu uita: TE IUBESC!