..tac și nu dau în vileag chestiuni ce țin de minima decență de a nu o face, pentru că îi privește și pe alții - sună bine, dar într-un final se dovedește a fi rău;

..tac și nu reacționez într-o manieră negativă din punctul de vedere al interlocutorului, pe care-l las să se desfășoare nu neapărat pentru a-l vedea unde ajunge (chit c-ar fi și ăsta un motiv, dar nu unul imediat), ci din aceeași afurisită de minimă decență - pare a fi bine, dar se dovedește a fi rău;

..tac și las tăcerea să se scurgă până la a se împământeni, fiind și mai mult 'îngropată', paradoxal, cu prea multele vorbe aruncate mai mult sau mai puțin aiurea de către alții - categoric este bine doar pentru o parte, pentru cealaltă este rău;

..tac și nu-mi pun la bătaie durerea, deznădejdea, orgoliul (când dau de el), slăbiciunea de orice fel - este bine, pare bine, dar se pare că rupe prea puțin din rău;

..văd și tac

..aud și tac

..simt și tac

..știu și tac

..doar tac

știu că mă încarcă extrem de mult. e rău.
și nu se prefigurează nicicum binele.

dacă trosnesc tăcerea asta și-o dau dracului de pământ, chiar dacă se face fărâmițe, chiar dacă sar așchii din ea ce pot răni, chiar dacă se spulberă zdrențuită în toate zările..
oare relevă cumva măcar o idee de bine?

dacă îți întind, în tăcere, o felie de rău te-ai scotoci prin buzunare pentru o bucată de bine..
..prietene?