Exploatarea mai rafinată a omului de către om
țara pușcărie

Ce se învăța la istorie despre oprimarea țărănimii nu erau deloc minciuni, cum se avansează ideea de către îmbogățiții neamului ce se autoproclamă elita țării și se bat cu cărămida-n piept ca dețin adevărul suprem. Exploatarea omului de către om a fost clar adevărată, că vedem acum și singuri trecutul venit în present, și e iarăși ca atunci, și ne lămurim pe viu. Mai ales în mediul rural, pe acolo pe unde împărățește sărăcia lucie, la talpa țării, acum, țăranii nu mai poartă clop, opinci și ițari decât la filmări, și nu mai merg desculți pe lângă căruță, și nu mai mănâncă mămăligă de mătură, sau albă- din mei, ca în evul mediu, și nu se mai numesc iobagi, și nu mai umblă rupți în fund ca pe vremea lui Horea. Unii au acum pe perete ceas chinezesc cu leduri, luat de la talcioc, și au la dispoziție și îi îmbie pe toate ulițele baruri, fie ele chiar și sub umbrare de onduline sau carton asfalt, cu mese improvizate din blăni nerindeluite, bătute la muchie, pe care beau înlocuitori de alcool (m)etilic: ’’genocid’’, ’’adio mamă’’, ’’ultimul drum’’, ’’pufoaică’’, și acasă în coșmeliile cu acoperișul găurit, și cu pereții proptiți împotriva prăvălirii, deși poate pe stomacul gol, și fumând mahoarcă, își clătesc și ei ochii cu Ande Adam, cu Simone Senzual, sau alte bombe sexy, căci satelitul Dolce le duce splendoarea capitalistă la toți pârliții și ’’acolo departe printre dealuri’’. În acest timp sărăcia lucie ajungând pe calea undelor în livingurile bogătașilor, unde le e servită șampania în frapiere de argint, și caviarul așezonat pe tăvi cu chenar de aur, în căminele ’’de cinci stele’’, îi face pe aceștia să strâmbe din nas și butonează alt canal. Spre deosebire de bogătașii care abundă prin cronicile lumii elegante, oamenii aceștia sărmani, precum și fii lor nu câștigă niciodată atât cât le-ar trebui de cumpărătură pentru toată familia, își agonisesc traiul slugărind pe la patroni, la stâne de oi, la vaci, la crescătorii improvizate de porci să curețe cocine, pe combine cu pleava-n gură, la pădure cu drujbă și cu țapină, sau scormonesc în mărunaiele pământului la exploatații aurifere, sau după cărbune până ajung de-și scuipă plămânii. Li se topesc trupurile de cancer căznindus-e în minele de uraniu, și se prăpădesc de tineri. Lucrează la tăiat manual marmură din versantul muntelui, la defrișat păduri, și la tot ce poate însemna obiect de activitate al micilor… intreprinzători scârțari, sau al hrăpăreților rechini ce moșesc afaceri pe picior mare la uischiane și trabuce, ce au ’’căpătat’’ dreptul de a prădui barbar cu acte-n regulă potențialul natural al sărmanei Românici. La învoire, în unele duminici, sau de vreo campanie electorală, când primesc moca fasole cu cârnați, un coltuc de pâine și-o măsură de bere în pahare moderne de unică folosință… prin piețe, sau poiene poavazate cu steaguri tricolore, își leapădă cizmele de cauciuc și își pun în picioare adidași chinezești, sau ciocați ce miros a gaz deoarece sunt făcuți din țiței,și chiar de nu se primenesc, se îmbracă în hainele bune… târguite la prețuri ridicole: blugi luați la kil din secănd, sau făcuți din scame, din talciocuri (căci nu numai la noi ci și în țările cu ștaif occidental amatorilor de chilipiruri, și celor care la fiecare sfârșit de săptămână au ambiția să facă pe oamenii de afaceri... li se oferă de către autorități o supapă- așa numitele ’’piețe de purici’’ unde vând ei înșiși sau găsesc de cumpărat până și cuie ruginite) Tinereii născuți drept în democrație au ’’scăpat’’ de corvoada de pe timpul lui Ceaușescu, când școala nu era batjocură și distracție ca acum ci era curată militărie și osândă. Atunci îi forța statul să învețe meserii și să se angajeze în uzine, și le dădea apartamente gratuit, și îi făcea orășeni disciplinați cu activități de muncă regulată și program la oră fixă. Acum cu capitalismul ăsta au rămas ai nimănui, și iresponsabilitatea duce la sărăcie. Nu îi mai forțează nimeni să devină oameni în rândul lumii, să își câștige traiul în mod respectabil, și să trăiască frumos, ci sunt lăsați în numele libertății să pomenească din din tată-n fiu să bea țuica din borcan și să umble cu nasul roșu, că așchia nu sare departe de trunchi. Fiii sunt miniaturi ale părinților și ajung apoi să capete firea lor și să aibă aceleași porturi. Dacă au pomenit tândăvie, vagabondaj și muncă ocazională și să dea ultimul ban pe spirtoase, și să trăiască cu pâine mucedă, asta o să practice. Libertatea asta răpește dreptul elementar al noii generații de a fi obligată să se supună educației. Însuși cuvântul ’’educativ’’ e blamat și prigonit. De aici pleacă grava deteriorare socială, și dacă nu e combătută înseamnă că e încurajată. Sunt abandonați cu (ne)știință propriei lor ignoranțe, și mai apoi să își ducă traiul amar la cheremul asupritorilor ce profită de lipsa lor de orizont, și în mod cert aceștia chiar așa și-i doresc, și cultivându-și disprețul față de ei îi năpăstuisc astfel fără remușcări. Acum nu își mai tatuează antebrațul cu ancore și cu sirene- jumătate pește jumătate femeie, după moda celor care făceau armata la diribau, sau cu timone ca cei care făceau la marina militară, ci cu semne tribale și heraldice, sataniste, animale mitologice, grifoni, baghere, dragoni, hârci și draci metalica, și scarabei, și poartă cercel în ureche, sau piersing și cei care pasc oile. Îi vezi rătăciți și prin orașe, salahori în cizme de cauciuc, la muncă fără răspundere, ’’zburători’’ agățați de cordeline, căptușind cu polistiren zidurile etajelor superioare ale blocurilor, săpând șanțuri pentru conducte, dar fluieră femei și butonează și ei telefonul după care înhață iarăși lopata și târnăcopul. Acum, prostanii sunt modernizați, își fac țepi și se geluiesc cu apă îndulcită. Măcar aici au mai evoluat- nu se mai pomădează cu untură. În ignoranța lor înfiorătoare nu îi ia deznădejdea, și nu se văd deloc răpciugoși nici cei rezidenți prin cine știe ce sat mizer , și când ’’vin la oraș’’ îi vezi cu păhăruțul de capucino, adică sunt și ei tabietari… și poposesc pe bănci în parc tolăniți răscăcărați sau picior peste picior și fumează tacticoși. Își șterg sudoarea civilizat cu șervețelul, chit că este furat de la toaleta publică. Acum, deoarece se tolerează prostia desăvârșită ei se cred șmecheri, deși trăiesc de azi pe mâine și muncesc pe brânci, băgați slugi pe ici pe colo, pe la noii ciocoi ai satelor, și-s condamnați la o existență mohorâtă. Ce gânduri le-or sfredeli pe dedesubtul frezei? Îi vezi lăsați în plata Domnului de când au fost de-o șchioapă. Îi vezi lăsați de izbeliște și de către societatea ce nu i-a silit să-nvețe carte. Nici nu mai știi ce atitudine să ai față de ei. Oare să îi detești sau să-i deplângi? Multe sate s-au golit de-a binelea, și s-a pulverizat țara, fiindcă tinerii și-au luat traista-n băț, și dau bir cu fugiții, luând drumul Europei. Na, acum toți pelicanii au dreptul la opțiune personală și fără pic de control, indiferent cât de suspect este mediul social din care provin. Astfel ies din țară și cei cu purtări mai bune, dar și toți derbedeii din lumea abjectă a celor care vând femei și au rude-n pușcărie, și se împrăștie pe întinderile nemărginite ale continentului amestecându-se și trecând neobservați în viermuiala colorată a orașelor occidentului, amușinând milioanele de portofele, indivizi de proastă speță, obișnuiți să nu aibă serviciu, cu privirea ageră ca vulturul, și cu nări umflate, făcuți parcă pentru luptă, ce au în obicei să umble cu mâna înarmată, să poarte șiș cu plăsele de os, box cu ținte, ghiul și lanț, bâte, pistoale, și spreiuri, care se bagă pe acolo cu ușurință și la mârșăvii, și ne umilesc nația peste tot în lume de să ne crape obrazul de purtările lor urâte, căci ne acoperă de o rușine nimicitoare. Nu se duc să se adapteze acelei societăți de o formă nouă (se pare că e posibil să se scurtcircuiteze procesul de civilizare de acolo, când procentul de ’’intruși’’ este mic, dar la grupuri mari nu, căci își formează enclave cu propria lor ’’non-cultură’’) ci se duc să țepuiască cu alba neagra, să devalizeze conturi, și să profite de credulitatea oamenilor, să le smulgă bunăvoința la cerșit, sau în cel mai bun caz să facă treburile murdare și umilitoare, apoi să vină acasă la volanul vreunei mașini de câteva sute de euro să se fălească la prostimea din sânul căreia provin. Vezi consoartele celor ce se plimbă cu tractorașul să îngrijească de grădini prin UE, ele însele, servante în casă, ce sigur în (im)probabila… lor viață de eleve nu au citit nici măcar niște fișe de comentarii ce le-ar fi scutit de lecturile obligatorii, cum, venite în vacanță în/la țară, se fandosesc, și cum își dichisesc fetițele cu câte vreo rochiță căpătată sau cumpărată de pe acolo de la târgul de vechituri. Poate fi surprinzător și cum afirmă ele afectat cu vocea pițigăiată și schimbând teatral acentul cuvintelor, ca în doinele populare, chipurile au început să vorbească stricat limba română: ‘’e gr’eeu de explicat, e altă socie’tate!...’’ sau prin oraș, pe la fast fuduri sau apertivării, băieți strong cu tatuaje pe bicepși: ’’doi meniu mici, rog!...’’ Nimic în viață nu poți generaliza dar -se povestește- că sunt și unii, proveniți cu siguranță din partea extrem de săracă a României, ce au sălașul natal în coșmelii și beu apă oligotrofă, care hălăduiesc pe la tomberoanele Uniunii Europene, permanent sau în perioadele lor negre, de să te prăpădești de rușine că ești roman de-al lor. Și când unii dintre aceștia, proveniți din acele fundături de sate, ce nu aveau acasă de niciunele, sunt întrebați și afirmă… chiar și la teve că ’’oricât de rău ar fi acolo tot e mai bine decât în România’’ mai e cum mai e, zici că nu au avut șansa să capete alt orizont, dar când râzând cu gura până la urechi spun relaxați că se ocupă cu furăciuni îți vine să faci ca acei ninja din grupările secrete japoneze și să te duci să le iei urma și să le tai beregata la toți pe rând.
Dacă zbori de pe Băneasa, cu low cost, dar nu la Madrid sau Milano, ci la Charleroi, de privești prea fix în jur se întâmplă să se uite la tine cu ochii mijiți oblic, fiindcă nu ești de al lor. Mai nou, dintre cei sedentari, ce din diferite motive nu pleacă în pribegie, și care au ajuns la vârsta creării de noi vieți, și în care urlă foamea, investesc în copii. Îi fac pentru alocație, au furat și ei metoda... Dacă nu recurg la infanticid pe fond de sărăcie lucie și consum de alcool, sau nu și-i vând din fașă la samsarii de organe sau pe la femei sterpe, fetele pentru produs, băieții cerșetorie. Unii, care-s prea departe de orașe, își închiriază odraslele la stâpân pe lucru de nimic de la vârstă fragedă. Sunt prea mici ca să muncească și totuși autoritățile, ce sunt autorități doar cu numele, se declară depășite de situație. Vor munci până la moarte cu palmele bătătorite, cu unghiile netăiate, cu sare la subțioară, și praful scârțâindu-le-n dinți. Viața asta a mai fost până în vremea sloganelor- ’’Ana Pauker și cu Dej a băga’ spaima-n burgheji’’, când le lua perceptorul vita, dar noi zicem: vai ce talent avea’’ Monșerul’’, și ne amuzăm la ’’Ilie, plătește foncierea! n-am, mă, nu ți-am zis că n-am!’’ Acum, deși s-a mai rafinat, exploatarea omului de către om este clar iarăși în vogă. Săracii nu fac față ticăloșilor îmbogățiți. Sunt striviți la fel de câinește de sălbăticia sistemului social identic și la fel ca în trecut, de să te crucești, nu alta. Ne-am întors fix tot acolo. Chiaburii să fie iar ridicați în slăvi, poporul să fie prost și răbdător de să ari cu el înjugat la plug și să nu cârtească, cei slabi să nu fie protejați de mult trâmbițata democrație ci exploatați la sânge aici sau în străinătate, și, colac peste pupăză, o bună parte din deștepți să o exportăm cu o seninătate înspăimântătoare și proștii să ni-i lăsăm să fie proști, și România să ajungă să fie cea mai țară pușcărie.