Niște aflători în treabă
și slugile lor sărmane!



După un studiu amănunțit al dosarului meu, sunt pus în situația să trag niște concluzii contradictorii despre calitățile profesionale ale ofițerilor de Securitate, de atenția cărora am „beneficiat”, cât și despre persoanele din anturajul meu, și care m-au turnat „copios”.


O primă concluzie este aceea că, în materie de cultură și artă, securitatea argeșeană, cu câteva notabile excepții, avea lucrători ageamii, cu mult sub valoarea surselor și informatorilor. Același lucru îl pot spune și despre cei de la „Filaj”. Nu o singură dată i-am „voalat” pe aceștia; ba, chiar i-am „plimbat”, i-am pus în situația de a se expune în cel mai jenant mod, spre amuzamentul meu și al unor companioni de-ai mei. Evident că întâmplările de felul acesta lipsesc din dosar. Dacă le-ar fi consemnat EI, singuri s-ar fi propus pentru penalizare. Mai trebuie spus că mulți ofițeri ne erau cunoscuți nouă, multora din lumea literară. Asta pentru că stresul profesional, ori lipsa de cazuri, îi făcea să fie consumatori avizați de băuturi bețive. Consumatorii cu ochi albaștri, aici mă refer la cei cu grade mari, nu aveau nici urmă de stil în a bea, de a-și alege localul. Se complăceau în condiția de ceea ce eu numesc „drojdieri, căruțași!” Poate sperau că în astfel de medii mai pot vâna un pont! În tot dosarul se vede spaima ofițerului care nu are de lucru, dar care trebuie să-și facă, să justifice salariul și, eventual printr-o minune, să "agațe" o promovare, ori o primă năpârlită.

Pentru asta porneau la sporirea numărului de informatori, la depistarea de dușmani ai regimului comunist, ai cuplului dictatorial. Așa se face că se „lălăia” pe cazuri, se făceau sinteze aberante, se întocmeau planuri de măsuri excepționale, de parcă un biet scriitor de provincie ar fi fost Richard Sorge, ori poate în baia lui de la bloc confort 3 scriitorul ar fi făcut bombe artizanale, care să rivalizeze cu bombele Hamas. Altfel spus, ca să-l citez pe Þuțea, securiștii erau niște aflători în treabă, își făceau de lucru și, bag de seamă, erau conștienți de asta.


Se cade să fac o precizare, legată de domiciliul meu din acea vreme. În fapt, spre stupefacția securiștilor, aveam două domicilii. La descoperirea celui de-al doilea domiciliu, au făcut o gafă monumentală, jenantă pentru calitatea lor profesională. Pur și simplu s-au deconspirat în fața unei femei, prima mea soție. Așa se face că mi-am găsit și un al treilea domiciliu, pentru a le ocupa și mai mult personal de specialitate. Despre asta – în episodul următor, surprize mari!

Trebuie spus că la nici unul dintre domiciliile mele nu puteau, în prima fază, să găsească ceea ce ofițerul de caz căuta cu ardoare – dovezi materiale, adică de poezie religioasă, de care aflaseră de la informatorul avizat Albert. Asta și pentru că psalmii pe care îi scriam – traversam o profundă criză de identitate religioasă – se aflau tot timpul asupra mea, scriși pe hârtie format mic, pe un notes rămas de la bunicul meu, un notes delicat și frumos, fabricat prin 1935, și care încăpea într-un buzunărel secret al… cămășii! Notesul nu mi l-ar fi putut subtiliza decât o… femeie, soție ori amantă, caz în care aș fi observat și, evident, aș fi intrat la bănuieli.

Albert era prietenul meu, mi se părea un om demn de încredere, așa că îi făceam mărturisiri de tot felul; e drept, în limita bunului simț. Cândva i-am povestit de crizele mele de conștiință, de faptul că am neglijat cu totul vecinătatea lui Dumnezeu.

După 1980 am trecut prin niște întâmplări cu multe tușe grosiere, viața m-a procopsit cu ele, și am neglijat câțiva ani acest aspect, nu m-am spovedit și nici un rechizitoriu lăuntric nu mi-am făcut.

În 1984 l-am cunoscut pe poetul Cezar Baltag. Am petrecut împreună cu Dâsul și o seamă de prieteni ai Dânsului, vreo 10 zile. Domnia sa, intelectual de marcă fiind, și creștin inițiat, a simțit că traversez o perioadă de mari clătinări sufletești, că nereușita în social, fie ea și motivată, mă sustrage devenirii mele firești, mă face să neglijez omul lăuntric, singurul care valorizează o existență adevărată. În cele zece zile, despre care am făcut vorbire, Cezar Baltag a reușit să-mi dea un "declic", să-mi schimbe psihismul.

Pentru a se asigura că totul va merge bine cu mine, mi-a pus la îndemână cărți importante de psihologie, de autori importanți – Freud, Jung, Claude Flament, Norbert Sillamy . Pentru latura mea religioasă, și descumpănirea ce o aveam, Dl. Baltag mi-a recomandat lucrări ale lui Grigore Palama și Ioan Chrisostomul, legate de isihasm, de coborârea minții în inimă adică, și de cum să o păzesc pre inimă...

Lecturile acestea mi-au venit bine; asta și pentru că în acea vreme îi citeam pe neoplatonici, o verigă necesară pentru a trece la Palama, la părinții creștini. Nu pot spune că de neliniști m-am lecuit brusc, ori că m-am lecuit de tot. Și acum îmi oferă vârsta, amintirea vieții trăite până acum, destule neliniști... dar ele sunt "rodul" celor pe care nu le-am înțeles pentru că nu voi fi avut curăția necesară...

I-am mai spus lui Albert că o modalitate de a fi pe calea Adevărului și Vieții pentru mine este și să scriu poezie religioasă. La vremea aceea scrisesem deja peste 30 de psalmi, într-un mod care mă diferenția de mulți care abordaseră teme religioase. Ceva m-a îndemnat să trec de simbolică, de catehism și de dogmă...

Mărturisirea mea, profund omenească, mi-a fost ascultată de Albert. Starea mea confesională s-a întins pe mai bine de o oră. După ce am epuizat mărturisirea, spre surprinderea mea, Albert nu a făcut nici un comentariu. Asta m-a mirat, am crezut că este tăcere compasională ori lăuntric întrebătoare.... Aveam nevoie de o părere a lui, era doar unul dintre bunii mei prieteni, erau mărturii pe care nici celui mai bun prieten al meu nu i le făcusem, adică scriitorului Virgil Diaconu! Și azi mă întreb de ce i le-am făcut lui Albert? Poate că așa a fost să fie, să-l încerce iar Diavolul, că era deja căzut în păcat – asta se deduce și din informările făcute. Era clientul Securității de mai multă vreme. Probabil că dându-mă pe mine în primire, Albert, care era un profesionist – vezi panseul despre intelect și Nirvana - se re-credibiliza în fața ofițerului de care era pendinte.
Deși nu a comentat mărturisirile mele, Albert s-a arătat interesat de psalmii scriși de mine, de ce voi face cu ei, și-a îndeșit vizitele la mine acasă, mi-a pus întrebări legate de cum și unde voi publica psalmii.

I-am spus că undeva, la Viena. Nicidecum nu i-am spus că voi contacta societatea culturală Unirea, din Viena. Asta a fost invenția lui, un apendice care să ilustreze zelul lui de informator.

Un profesionist a fost – o mai fi? – și informatorul Dobrescu, din „opera” căruia vom prezenta aici o pagină. Dobrescu scria tot timpul, era conștiincios până peste poate, ca un șoricel ronțăia cuvintele vorbitorilor în cenaclu - ar fi fost nimerit pentru funcția de secretar al cenaclului. Sic! Poate a și fost! Omul are chiar figură de șoarece, șoarece de cenaclu, de bibliotecă nicicum, și nu o singură dată am avut senzația, în anii aceia, că scrie chiar despre mine și sub ochii mei.

Acum îmi dau seama că nu m-am înșelat. Cele spuse de mine în cenaclu sunt întocmai reproduse de mână, și date la dârlugă, unde era slugă – adică la Securitate!


I.J. Argeș al M.I
Serv. Informații Interne
Lt. Maj. G. Vasile
Sursa Dobrescu ss indescifrabil
Nr. 00150/15735/29.06.1985


Notă
Vă informez următoarele

În ședința cenaclului din 27.VI. a citit poezie Ion Toma Ionescu. S-au purtat multe discuții asupra poeziilor prezentate. Unii au spus că nu sunt poezii accesibile auditorilor și că nu sunt realizate din punct de vedere artistic. Alții că poeziile au fost bine dar participanții la ședință nu au reușit să le înțeleagă. Printre cei care au luat cuvântul a fost și Sibiceanu, care, după o amplă expunere a actului poetic a făcut următoarele afirmații, reproduc:
„Uitați-vă în cărțile școlare de limba română și o să găsiți texte aride, nesemnificative. Clasicii nu sunt prezentați în esența lor, de aceea tinerii sunt deficitari la literatură. Despre clasicii antici nu se spune aproape nimic. Școala românească trece prin criză.” După această afirmație, sesizând că îl luase gura pe dinainte, spusese ceea ce gândea și a încercat să repare, afirmând că această lipsă este suplinită de dascălii care își fac datoria, și numai datorită acestor oameni și conștiinței lor față de cultură elevii au posibilitatea să cunoască ceea ce manualele nu le pun la dispoziție. Însă nu toți dascălii fac acest lucru, deoarece întâlnim absolvenți de liceu care nu numai că nu știu literatură, dar nu știu nici măcar să scrie corect.
Ss indescifrabil


Notă operativă: Sibiceanu Aurel poet, membru al cenaclului literar „Liviu Rebreanu” este în atenția serv II A întrucât lucrează la C.P.P. Nota în copie va fi dată spre exploatare ofițerului ce îl are în atenție. Informatorul a primit sarcina să semnaleze în continuare comportamentul celui în cauză, discuțiile pe care le poartă, anturajul său apropiat, preocupările acestuia.
Lt. maj. s.s. indescifrabil


„Amicul” Dobrescu, spre ghinionul lui, a uitat o întâmplare hazlie, petrecută în seara aceea, a mai uitat și de o altă afirmație gravă, făcută tot de... mine, tot atunci, anume că: "nici noi, creatorii, nu dăm un exemplu bun tineretului, evidențiind până la grotesc poezia omagială, conjuncturală, lipsită de valoare literară și de suport în real, asistând neputincioși la indiferența totală a redactorilor revistei Argeș. O spun fără frică, chiar dacă dincolo de ușă ascultă cineva."

După ce am spus astea, pentru a face dovada ascultării, am deschis ușa încăperii în care se desfășura ședința cenaclului. Cineva, cel care avea meteahna să asculte la ușă, la mai multe uși, s-a pierdut în fugă, pe scări. Toate astea nu le-a uitat, în schimb, Albert. Informarea lui este mai completă, chiar mai sugestivă. Băieții se călcau pe cipici!

De ce a omis Dobrescu toate astea, ce calcule va fi avut când a dat cu subsemnatul la Secu? Poate nu a vrut să supere conducerea de atunci a revistei Argeș, să nu-l umple de ridicol pe cel ce se făcuse una cu o biată ușă . Și Dobrescu și Albert nu au mai știut un lucru, anume că Ion Toma IONESCU, de care mă lega și mă leagă o veche prietenie, în 1971 fusese ridicat de securitate, amenințat cu pistolul, bătut și supus oprobiului public la Casa Tineretului, pentru vina de a face lecturi colective acasă la el, ori la prietenii lui. Ce informări grase ar mai fi făcut Albert și Dobrescu, dacă ar fi știut de avatarul lui I.T. Ionescu, ce parale ghiftuite ar mai fi ridicat din haznaua lui Ponțiu Pilat!

În cel privește pe Tenente Magiore, pe Securilă, acesta ar fi trebuit să-și dea seama, cu gămălia aia de cap sec, cum că defectele învățământului, reperate de mine, se răsfrângeau și asupra educației copiilor lui. El era și este de mult copleșit de analfabetism. Nici măcar metodologia de întocmire DUI și de urmărire nu a respectat-o. Așa se face că sunt niște lacune crase, cum ar fi:

Biografia urmăritului, rude apropiate, persoanele din anturaj – biografia aproape lipsește în cazul meu, mai bine zis această biografie parcă este făcută de un ageamiu!
Rapoarte de filaj (în care se menționa când a început acesta, când a fost ridicat, momentele importante), buletine radio – în cazul meu, acest raport este jalnic, schematizat, deși pentru mine a fost pus în acțiune Serviciul F . Un neisprăvit de la filaj s-a holbat o seară la mine și la cele 8 persoane în compania cărora mă aflam într-un restaurant. Atât. Că nu a aflat nimic o spune chiar raportul acestuia.
Rapoarte privind rezultatul perchezițiilor secrete (pentru ca o astfel de percheziție să poată avea loc la domiciliul urmăritului, ofițerul realiza un raport în care prezenta motivul acestei acțiuni, modul în care se va desfășura, planul apartamentului, vecinii și programul acestora, varianta de retragere în caz de eșec și legenda pe care o va folosi). Aprobările intrau în competența ofițerilor cu funcții de comandă – s-au dat astfel de dispoziții, chiar de mai multe ori. Lipsesc rapoartele de după perchezițiile secrete. Deși din dosar lipsesc peste 200 de pagini, aceste rapoarte vor apărea în instanță, pentru că au fost microfilmate, așa cum reiese din pagina de închidere a dosarului.
Rapoarte rezultate din folosire tehnicii operative (de această problemă se ocupa D.G.T.O. – Direcția Generală de Tehnică Operativă, în componența ei intrând Serviciul T – responsabil cu introducerea tehnicii de ascultare și de redare a interceptărilor, Serviciu S – interceptarea sau reținerea scrisorilor, obținerea probelor de scris; Serviciul R – ascultarea și interceptarea transmisiilor radio) – lipsesc în cazul meu. Poate nici n-au reușit să afle că la unul dintre domicilii aveam telefon!

Fostul securist, care face azi pe Scherlock Holmes, îmi va spune că dosarul a fost periat. Poate-mi spune și de cine. Așa este, a fost periat. Dar, cu toate astea, îi voi oferi mari surprize în instanța de judecată. Îmi sosesc file din dosarul personal nu numai de la CNSAS. Același scris, aceleași note operative. Alte întâmplări, în schimb. Trebuie să știți, dragi cititori, că aceste lichele, azi cu pensii de mii de roni, cu prilejul perchezițiilor secrete, ilegale, în răspăr chiar cu legile de atunci, cum ziceam, aceste lichele se nărăviseră și plecau cu ceva suveniruri din locuințele prin care coteleau. Un scriitor din București a avut surpriza să-și vadă ceasul Atlantic, personalizat cu o gravură, dispărut misterios în urmă cu 23 de ani, la mâna unui ins, care s-a dovedit a fi securistul-șperaclu, adică cel ce i-a cotrobăit prin casă.
Unele dintre aceste perchezițiile secrete, pe care băieții le făceau în casele diverșilor urmăriți, au devenit de pomină, anecdotice! Un amic al meu, bucureștean, flăcău tomnatic și profesor la A.S.E, singurul care își încuia și descuia garsoniera din Drumul Taberei, cu simpatii cunoscute pentru economia de piață, pe care le împărtășea și studenților săi, a avut surpriza să-și găsească golite cele două sticle de Wiskey, pe care le păstra în vederea ultimului chef de burlac. Pentru ca stupoarea lui să fie și mai mare, vizitatorii au lăsat și 8 mucuri de țigară în scrumieră; în locul cartușului de țigarete Kent a găsit un pachet de B.T., în care mai erau 5 țigări. Dându-și seama cine i-au fost oaspeții în lipsă, amicul meu a pornit în căutarea de microfoane și chiar a găsit gândaci de bucătărie, marca Phillips. I-a luat și i-a ascuns undeva la casa de la țară. Auzind numai lătrături de câini și cântece cocoșești, cei de la cooperativa Ochiul și Timpanul au intrat în vrie; puțin a lipsit să nu se ceară la testul psihologic! După ce și-au revenit, apărătorii patriei, doi la număr, aidoma lui Stan și Bran, au trecut la recuperarea gândacilor, care erau ca și lipsă din inventar. Amicul a luat pe nu știu nimic de microfoane în brațe, a spus că împrumută garsoniera unui amic, maior de Securitate, în vederea unor cercetări corporale, pe care le întreprinde cu o tovarășă căpitan de la Miliția Capitalei, chipeșă ca Ozana cea frumos curgătoare. Auzind una ca asta, muppets s-au cerut la aer o juma de oră, probabil pentru a-și pune ordine în neuroni. Reveniți din natură, cu ceva roșeață-n obrăjorii lor de sublocotenenți, cei doi au agrăit: “Noi credem că e chiar corect să vă aducem nu două sticle cu Wiskey, ci patru; nu un cartuș de Kent, ci două!“ Auzind asta, amicul le zice: Copii ai nevoii, bate vântul prin Gospodăria de Partid, de ați poftit la bețivele mele sticle și la țigarete? „Bun, veniți joia viitoare, cu toate cele, poate deschid un butique, dar și cu un aspirator, că al meu e stricat, și covorul e martor de cât praf ați depus cu copitele!” Ar fi încercat ei o aroganță, un „discutăm noi”, un „mai vedem”, dar nu mergea, le venea de-a-ndoaselea rău! În ziua și la ora stabilite, cei doi veneau cu marfa de shop, aspirau cu o unealtă din dotarea lor. E comică situația, nu? Dar, ce ați zice să trăiți în casă cu o ureche care aude tot – bombănelile soacrei, anafura necartelată, oferită soției într-o înjurătură, pentru că simulează orgasmul?
La noi, în Pitești, a fost o întâmplare și mai de pomină ! Un securist executa o percheziție secretă, de fapt o pătrundere prin efracție, la un scriitor acasă. Acesta era notoriu pentru fabulele pe care le scria, și care aveau ca subiect cuplul Ceaușescu. M.E. Doreanu, scriitorul, știa de aceste vizite ale cârlanului securist și, adesea, îi lăsa chiar bilete, îndelung măgulitoare pentru cei care l-au născut și pentru restul neamului. Se spune că, tot cotelind prin biroul escribentului și nemaigăsind noutăți, tovarășul scriitor ostenise, se lenevise cu scrisul, Securilă a trecut la căutat prin budoarul doamnei casei! Taman când își căuta respirația pentru a amușina niște chiloței verzi, vaporoși, pe care îi găsise, a apărut stăpâna chiloților! Securilă nu avea de unde să știe că doamna farmacistă, soția scriitorului, stăpâna vaporoșilor, avea să se învoiască de la farmacie, întrucât o cuprinsese un rău sau o presimțire că acasă la ea o așteaptă viitorul ei soț. Aceasta, dând ochii cu chipeșul viitor soț, a leșinat. Securilă, încercând să-i dea primul ajutor doamnei a executat și o penetrare sexuală. Le-a plăcut amândurora. Din acel moment, Securilă a plecat din casa scriitorului nu cu fotocopii de pe manuscrisele acestuia, ci chiar cu nevasta aferentă componistului. Întâmplarea a făcut înconjurul târgului, la vremea respectivă. Acest ins, ofițer de Secu, a fost căsătorit cu nevasta scriitorului până mai acum câțiva ani, când a lăsat-o, probabil pentru una mai jună.
El este cel care, ca șef al serviciului Informații Interne, își dă acordul pentru deschiderea, pe numele meu, a Dosarului de Urmărire Informativă Nr. 3299, din 07.08.1985. Cât despre „vizitele de curtoazie profesională”, aflați că le-au comandat și le-au și executat. Într-o notă de măsuri se spune, citez: se va efectua o pătrundere secretă la domiciliul elementului urmărit cu care ocazie se va efectua o percheziție secretă în scopul de a se găsi lucrări literare cu conținut ostil. De asemenea se va studia posibilitatea instalării la domiciliul acestuia a mijloacelor tehnice de ascultare pentru a cunoaște discuțiile pe care le poartă cu elemente care-l vizitează. Termen: 30.01.1986.
– va urma –